Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europa Plus: Un cameraman albanez ar fi fost atacat de sârbi în nordul orașului Mitrovica

mitrovica.jpg

Râul Ibar la Mitrovica, Kosovo
Sursa imaginii: 
wikipedia.org

Noi tensiuni în Kosovo după ce cameramanul unui site de știri și o altă persoană au fost atacați în nordul orașului Mitrovica, locuit de sârbi. Incidentul vine pe fondul unei atmosfere înfierbântate de decizia guvernului de la Pristina care le impune sârbilor din Kosovo schimbarea vechilor plăcuțe de înmatriculare ale mașinilor emisie de Serbia.

„Doi albanezi au fost atacați în partea de nord a orașului Mitrovica în dimineața zilei de joi, a confirmat Poliția Regională,” relatează ziarul koha.net care adaugă că una dintre victime este jurnalist.

 Și Asociaţia Jurnaliştilor din Kosovo a reacționat fața de acest atac. Potrivit acestei asociații, una dintre victime este un cameraman care lucrează pentru o platformă de știri kosovară, „Insajderi.” Acesta ”a fost atacat de un grup de sârbi în timp ce filma pentru o emisiune.”

Atacul vine după mai multe săptămâni de tensiuni în regiune cauzate de impunerea de către guvernul kosovar, a schimbării plăcuțelor de înmatriculare sârbești existente cu unele kosovare.

 

Macedonia de Nord: ”Îmbătrânim până se construiește autostrada”

„Durează jumătate de oră pentru a conduce aproximativ 20 de kilometri de la Skopje până la granița cu Kosovo, la fel de mult cât ia parcurgerea celor 65 de kilometri pe noua autostradă de la graniță la Pristina (capitala Kosovo),” scrie site-ul www.slobodnaevropa.mk, Europa Liberă în limba macedoneană.

Potrivit jurnaliștilor nord-macedoneni, autostrada dintre Skopje și granița cu țara vecină a fost împărțită în două tronsoane: primul, mai dificil, are 2 kilometri și se construiește de 3 ani. Pentru tronsonul mai complicat, de 10 kilometri, nu există deocamdată decât un apel public.

„În ceea ce privește autostrada Skopje - Kosovo a fost finalizat doar videoclipul promoțional despre cum va arăta,” precizează slobodnaevropa.mk.

„Cetăţenii pe care i-am chestionat la una dintre benzinăriile de la ieşirea din Skopje spun că au îmbătrânit în aşteptarea unui drum mai bun.”

„Trebuie să existe o autostradă. Uitați-vă aici, gaură după gaură. Drumul este așa până la graniță,” spune un șofer de camion.

„În urmă cu mai bine de o lună, viceprim-ministrul Artan Grubi a publicat pe Facebook un videoclip promoțional despre cum ar arăta întreaga autostradă de la graniță până la Skopje - acești doi kilometri care se construiesc și cei 10 kilometri pentru care s-a licitat un constructor. Acei 10 kilometri vor costa aproape 190 de milioane de euro, ar trebui să aibă 11 tuneluri și 9 poduri.”

„Conform planului, construcția ar trebui să dureze patru ani, dar dacă se urmărește dinamica primilor doi kilometri, construcția poate dura mai mult de un deceniu.”

Președintele editorilor albanezi: 80% dintre albanezi nu citesc cărți

sot.com.al scrie despre Salonul Cărții deshis la Palatul Congresului din Tirana sub sloganul „Toți suntem cititori”. Expoziția se află la a 25-a ediție și reunește 100 de edituri din Albania, Kosovo și Macedonia de Nord, scriitori, poeți, traducători și cititori care sunt interesați să cunoască noile apariții.

Publicația albaneză l-a intervievat pe Petrit Ymeri, Președintele Asociației Editorilor Albanezi care a vorbit de situația editurilor în Albania pe fondul scăderii numărului de cititori, reducerea tirajelor și inflația care a dus la creșterea prețului pentru cărți.

 „Suntem într-o situație foarte dificilă, în care 80% dintre albanezi nu citesc, iar noi lucrăm pentru ceilalți 20%. În anii precedenți, trimiteam la tipărit tiraje de minim 1000 de exemplare, iar  acum trimitem 200-300 de exemplare”, a spus editorul albanez.

 

Au contribuit la realizarea Revistei presei Europa Plus:

Chloe Tomco - Albania      

Mihane Beqiri - Kosovo    

Ankica Angelovska - Macedonia de Nord         

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 18 noiembrie 2022