Mărturii din Iran: „Cu fiecare om ucis de gardieni furia noastră crește”

RFI: Ați ales să ne vorbiți sub pseudonimul de Mahsa. De ce este atât importantă păstrarea anonimatului?

Mahsa: De ce este important anonimatul pentru mine? Sau, la modul general, de ce este important pentru orice iranian? În Iran, trăim într-un mediu sufocant, care se datorează unui serviciu de informații foarte puternic. Eu locuiesc în străinătate, dar familia mea este încă în Iran. Autoritățile și-ar putea folosi toate mijloacele împotriva mea dacă întreprind vreo acțiune. Mai ales că se spune că Turcia este curtea din spate a Republicii Islamice. Nu mă vor ucide neapărat, dar ar putea folosi mijloace prin care să mă terorizeze. Anihilează persoana, personalitatea, demnitatea. Este înfricoșător... într-adevăr.

Ca urmare a înăspririi represiunii, protestatarii devin și mai violenți?

Da, cu siguranță, sunt mai violenți decât înainte. Oamenii care ies în stradă sunt mult mai supărați.... Faptul că oamenii continuă să fie acolo arată că sunt furioși. Fiecare nouă moarte produce mai multă mânie și violență. Modul în care se desfășoară lucrurile duce la tot multă violență.

Țin să adaug că statul susține că protestele reprezintă lupta împotriva vălului obligatoriu. Cel puțin asta le spun polițiștilor. Dar, în realitate, nu despre asta e vorba. Este mult mai mult în joc decât atât. În Iran, libertatea de exprimare nu există, minorii sunt căsătoriți cu forța, ne confruntăm cu corupția, mita, delapidări de fonduri. Religia devine una cu politica. Este ceva foarte periculos. Cultura poporului iranian este negată.

Într-un cuvânt, trebuie să spun: noi, iranienii, avem dreptul să avem lideri mai buni decât aceștia. Nu trebuie să lăsăm furia să ne transforme. Această furie resimțită în rândul manifestanților. Totul este transformat în tragedie în istoria noastră. Ne-au luat demnitatea și respectul.

Crezi că societatea iraniană este pregătită pentru această schimbare?

Este o întrebare foarte dificilă. Chiar și rezultatele Revoluției Franceze s-au văzut în timp. Dar sper că putem face primii pași, în orice caz. Aceștia au fost făcuți în timpul dinastiei Kadjar în 1800, și continuă să fie făcuți și azi. Mi-aș dori doar ca cetățenii să conștientizeze situația și să facă lucrurile să se întâmple, pentru a face loc schimbării.

„Nu ne mai este frică”

Regizorul Panah Panahi se află la Paris pentru a promova filmul tatălui său, Jafar Panahi, un mare nume al cinematografiei iraniene, închis din iulie 2022 în țara sa. Amuzant și tragic în același timp, filmul Aucun ours prezintă situația actuală din Iran, unde mișcarea de protest continuă fără încetare, în ciuda unei represiuni atroce care se accentuează.

”Cu acest regim nu se poate face nimic, pentru că totul este fără speranță, toată lumea își pune această întrebare existențială: să rămânem sau să plecăm?

Exilul este, într-adevăr, un subiect recurent în societate, a devenit chiar o obsesie în rândul majorității cineaștilor din Iran. Dar tatăl meu, Jafar Panahi vrea să rămână în țară și să arate care este realitatea în țară. Chiar oficialii regimului i-au propus să plece, dar tatăl meu a refuzat să-și părăsească țara.

(....)

Toți deținuții închisorii Evin din Teheran unde este închis tatăl meu sunt intelectuali, poeți, activiști de mediu, realizatori de film. Jafar Panahi este înconjurat de oameni de cultură, este specificul acestei închisori. Nu au niciun contact cu lumea exterioară”, spune el într-un interviu pentru RFI.

Traducere de Adriana Petrescu după interviurile publicate de rfi.fr:

Contestation en Iran: «À chaque nouveau mort, la colère monte et la violence avec elle»

și

Contestation en Iran: «Nous n’avons plus peur», témoigne le réalisateur Panah Panahi