Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Viktor Orban: Ungaria va ratifica aderarea la NATO pentru Finlanda și Suedia la începutul anului viitor

orban_49.jpg

Sursa imaginii: 
REUTERS - BERNADETT SZABO via rfi.fr

Ungaria va ratifica aderarea la NATO pentru Finlanda și Suedia la începutul anului viitor, a anunțat joi premierul Viktor Orban. Ungaria și Turcia sunt singurii membri ai alianței care nu au dat încă avizul de aderare.

Premierul Viktor Orban a declarat joi că Parlamentul Ungariei va ratifica aderarea la NATO pentru Finlanda și Suedia la începutul anului viitor.

Orban a spus, în cadrul unui briefing după o reuniune a Grupului de la Vișegrad din Slovacia, că guvernul său a decis deja că Ungaria va sprijini aderarea Finlandei și Suediei la NATO, iar Parlamentul va stabili acest punct pe ordinea de zi la prima sa sesiune de anul viitor, transmite Mediafax. 

„Ungaria va susține cu siguranță aderarea lor, după ce guvernul a făcut-o, o va face și parlamentul", a spus Orban.

Parlamentul se reunește în mod normal la jumătatea lunii februarie. Guvernul ungar a prezentat legislația relevantă în iulie, dar parlamentul, în care partidul de guvernământ Fidesz al lui Orban, Fidesz, are o majoritate de două treimi, nu a depus încă cele două proiecte de lege pentru dezbatere și aprobare, potrivit Mediafax.