Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europa Plus: Consiliul UE a aprobat liberalizarea vizelor turistice pentru Kosovo

steag_ue.png

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Ambasadorii statelor membre din cadul Consiliului Uniunii Europene au căzut de acord asupra liberalizării vizelor turistice pentru Kosovo, decizia finală urmând a fi luată de Parlamentul European și de Comisia Europeană în anul următor, transmite agenția Koha News.

Cetățenii kosovari vor putea circula în țările UE fără viză timp de 90 de zile, nu mai des de o dată la șase luni, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2024, potrivit sursei citate.

Președinția cehă a UE va stabili datele negocierilor din cadrul Parlamentului European și al Comisiei europene, ca ultimă etapă înaintea intrării în vigoare a măsurii.

”Liberalizarea vizelor pentru cetățenii kosovari devine posibilă ca urmare a eforturilor întreprinse de statul Kosovo în privința îmbunătățirii controlului la frontiere, gestionarea fluxului de migranți și securitatea la frontiere, iar perspectivele sunt în continuare favorabile”, a declarat ministrul de externe al Cehiei, Jan Lipavsky.

După votul ambasadorilor, decizia privind liberalizarea vizelor va fi luată prin vot în plenul Parlamentului European, apoi prin decizia finală a Comisiei Europene. Cele două instanțe s-au pronunțat deja în principiu în favoarea deciziei, încă din 2018, reamintește agenția Koha.

 

Macedonia de Nord: Președintele Germaniei în vizită oficială la Skopje

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a îndemnat Macedonia de Nord să urgenteze măsurile de reformă necesare accelerării procesului de integrare în Uniunea Europeană, în cadrul unei vizite oficiale pe care a întreprins-o la Skopje la începutul acestei săptămâni, transmite publicația Shqen.

Printre numeroasele angajamente luate în vederea integrării în UE, Macedonia de Nord s-a angajat să adopte un amendament la Constituție prin care să recunoască drepturile minorității bulgare de pe teritoriul său, în condițiile în care, așa cum se știe, Bulgaria a amenințat că, în caz contrar, va face uz de dreptul său de veto pentru a se opune admiterii Macedoniei de Nord în UE.

În prezent amendamentul nu este încă adoptat iar guvernul nu deține o majoritate confortabilă în Parlament care să permită intrarea în vigoare a acestuia.

Steinmeier a subliniat că recunoașterea drepturilor minorității bulgare ”este un element extrem de important” iar reformele din plan intern trebuie să continue într-un ritm mai rapid

Pe de altă parte, președintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a subliniat că țara sa se pregătește de procesul de aderare de peste 17 ani : ”Este cea mai lungă perioadă de pregătire înregistrată vreodată de un stat candidat, iar acum noi suntem unul dintre cei mai bine pregătiți candidați”, a precizat el

Germania este de mai mulți ani cel mai important partener economic al Macedoniei de Nord, care atrage peste jumătate din exporturile acestei țări. Cca 200 de companii cu capital majoritar german, cu un total de peste 15 000 de angajați, activează în prezent în Macedonia de Nord.

 

Albania: Veștmânt popular traditional declarat parte a patrimoniului UNESCO

 

Foto: UNESCO

Xhubleta, veștmântul popular purtat de femeile din Nordul Albaniei, a fost declarat ca parte a patrimoniului cultural imaterial UNESCO, transmite publicația SOT.

Xhubleta este un costum popular caracteristic femeilor din regiunile muntoase situate în Nordul Albaniei, din regiunile  Rugovë, Dukagjin, dar și în unele zone din Muntenegru locuite de minoritatea albaneză. Piesa de bază este o fustă în formă de clopot, cu marginile de jos ondulate. Până în secolul XVIII se confecționau costume Xhubleta în cele mai diverse culori, dar în prezent se mai fac în doar două culori : în negru pentru femei și în alb pentru fete.

”Veștmântul era purtat odinioară în viața de zi cu zi, indicând statutul social și economic al fetei sau femeii respective. Politicile regimului socialist din anii 1960, în special colectivizarea forțată, au afectat grav viața comunităților din zonele de munte ale Albaniei, inclusiv fabricarea și purtarea costumului tradițional. În ultimele decenii Xhubleta a fost din ce în ce mai puțin purtată, iar în prezent doar câteva persoane mai cunosc meșteșugul fabricării sale”, precizează UNESCO într-un comunicat

 

Au contribuit la realizarea Revistei Presei Europa Plus:

Mihane Beqiri - Kosovo

Ankica Angelovska - Macedonia de Nord

Chloé Tomco - Albania

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 2 decembrie 2022