Pe 3 decembrie 1952, Rudolf Slansky, care cu doar o lună înainte ocupa funcția de secretar general al Partidului Comunist din Cehoslovacia, a fost executat prin spânzurare, alături de alți 10 foști demnitari comuniști, condamnați la moartea după un proces de numai opt zile.

În total, numărul inculpaților fusese de 14 dintre care 11 erau evrei și toți au recunoscut acuzațiile de activități “troțkiste, sioniste și titoiste în slujba imperialismului american”. Ca și în procesele trucate de la Moscova din anii 1937 – 1938, toți au cerut să li se aplice pedeapsa cu moartea. Trei dintre ei au fost cruțați, primind pedeapsa închisorii pe viață.

Slansky era demnitarul comunist cu cel mai înalt rang, numărul doi după președintele Partidului Comunist Cehoslovac (PCC), Klement Gottwald, judecat, condamnat și executat. Dar cine era.

“Rudolf Slansky era un comunist cehoslovac, de origine evreu, un stalinist dedicat trup și suflet, nu numai cu inima ci și cu mintea bolșevismului în versiunea sa stalinistă. El aparținea acelei generații din care făcea parte și Mátyás Rákosi în Ungaria sau Ana Pauker în România care a îmbrățișat mistica comunismului kominternist. El a avut o funcție importantă în PCC în perioada interbelică. PCC era nu doar legal, ci avea și reprezentare parlamentară, spre deosebire de alte partide comuniste din Europa Centrală și de Est”, explică politologul Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland.

Atât Slansky cât și Gottwald s-au refugiat la Moscova în timpul celui de-al doilea război mondial, atunci când naziști au ocupat Cehoslovacia și au desființat-o ca stat. În acea perioadă Rudolf Slansky era șeful departamentului central-european al Radio Moscova, din care făcea parte și departamentul românesc unde lucrau părinții lui Vladimir Tismăneanu, Leonte Tisminețchi și Hermina Marcusohn.

“Slansky s-a întors în 1944 în Slovacia unde a participat la insurecția națională și după război a devenit șeful cadrelor PCC, sovieticii aveau încredere în el, iar Slansky a jucat un rol important în stalinizarea Cehoslovaciei, inclusiv arestarea și judecarea unor comuniști și scriitori suprarealiști, care făceau parte din grupul de comuniști rămas în Cehoslovacia în timpul războiului. Printre aceștia slovacul Gustav Husak, viitor lider comunist și președinte al Cehoslovaciei după invazia sovietică din 1968”, explică Vladimir Tismăneanu.

Ruptura Stalin - Tito

Dar ce a dus la căderea lui Slansky? Aici s-au conjugat mai multe evenimente în comunismul internațional, între care cel mai important a fost schisma dintre Stalin și conducătorul comunist iugoslav Iosip Broz Tito, ceea ce a dus la acuzația de “titoism”, aplicată de liderul de la Kremlin, devenit tot mai paranoic, oricărui lider comunist care se adopta, real sau imaginar, de la linia trasată de “Părintele Popoarelor”.

Ruptura dintre Stalin și Tito a creat un imens seism în mișcarea comunistă internațională, care a afectat și Cehoslovacia

Sursa imaginii: 

Wikipedia

Apoi a urmat decepția lui Stalin cu privire la faptul că Israelul înființat în 1948 cu sprijinul URSS nu a devenit un stat comunist, deși liderii israelieni în frunte cu David Ben Gurion erau socialiști. Aceasta l-a determinat pe Stalin să se întoarcă împotriva sionismului, devenit acuzație sinonimă cu trădarea alături de titoism și mai vechiul troțkism, deși vechiul inamic al lui Stalin fusese asasinat în 1940 în Mexic la ordinul acestuia.

“În cazul lui Slansky a fost și o provocare. Profesorul Igor Lukes de la Universitatea Tufts din Statele Unite, originar din Cehoslovacia, a scris un articol devenit clasic despre cum a fost plantată informația. Aceasta ajunge la Gottwald, dar și la Slansky, că există cineva în conducerea PCC care divulgă informații către imperialiștii americane.  O variantă este că la originea acestei provocări erau foști inspectori de poliție din perioada interbelică și care intenționau o epurare a conducerii comuniste. Nu există dovezi că a fost o plantare de către sovietici”, spune Vladimir Tismăneanu.

Cert este că Slansky a fost arestat în noiembrie 1952, deși unii dintre co-inculpați au fost arestați încă din timpul când acesta era încă în funcție. Transcrierea desfășurării procesului dezvăluie un act de inculpare dezlânat, cu unele acuzații de-a dreptul halucinante. Unul dintre exemple este legătura lui Slansky cu Konni Ziliacus, un deputat din aripa de stânga al Partidului Laburist britanic, calificat drept agent al imperialiștilor anglo-americani, când de fapt acesta era un tovarăș de drum fidel al lui Stalin.

Sionismul este un cap de acuzare de frunte, cu termenul sionism apărând de 178 de ori în cele 142 de pagini ale documentului. În fapt sionismul e un termen care masca antisemitismul lui Stalin care fusese probat de procesul membrilor Comitetului Evreiesc Antifascist de la Moscova din mai – august 1952 și avea să apară și în procesul Anei Pauker din februarie 1953, abandonat după moartea lui Stalin.

Stalin s-a temut după 1949 că reînființarea statului Israel după aproape 19 secole va slăbi loialitatea comuniștilor evrei față de partid. Antisemitismul lui Stalin nu era unul rasial ca cel al naziștilor, ci era generat de paranoia crescândă a liderului comunismului mondial cu privire la “dubla loialitate” a comuniștilor evrei, după cum spune Vladimir Tismăneanu. Iar procesul de la Praga al grupului Slansky în care 11 din cei 14 inculpați erau evrei a avut un subtext clar antisemit.

După moartea lui Stalin și reportul lui Nikita Hrușciov din 1956 de la al XX-lea congres al PCUS care denunța crimele staliniste împotriva comuniștilor (nu și împotriva celorlalți), majoritatea condamnaților din lotul Slansky au fost reabilitați. Nu și Slansky, care era văzut ca un stalinist. El a fost reabilitat abia în 1968, în timpul scurtei liberalizări a regimului comunist – Primăvara de la Praga, reprimată de tancurile sovietice în timpul invaziei începute pe 21 august 1968.  

Vladimir Tismăneanu spune că Rudolf Slansky a fost un stalinist trup și suflet care a intrat el însuși în malaxorul represiunii staliniste

Sursa imaginii: 

Twitter Kennan Institutee

Într-o ironie a sorții, când regimul comunist s-a prăbușit în decembrie 1989 și Husak a fost înlocuit în funcția de președinte al Cehoslovaciei de opozantul anti-comunist Vaclav Havel, noul șef al statului l-a numit în funcția de ambasador în URSS pe fiul lui Slansky, numit tot Rudolf. Avea să fie ultimul ambasador la Moscova, URSS fiind desființat ca stat pe 25 decembrie 1991, dispariție urmată după ceva mai mult de un an de aceea a Cehoslovaciei.