
Politică
Scandalul Qatargate: o undă de șoc în întreaga Uniune Europeană
eva_kaili.jpg

La Bruxelles, sub presiunea evenimentelor, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a amintit că a propus de mai mult timp crearea unui organism independent responsabil cu monitorizarea bunelor practici în instituțiile europene.
Un fel de Agenție de Integritate, dacă doriți – și adevărul este că astfel de instituții le-au fost cerute noilor membri din Est, dar iată că este nevoie de ele la nivelul întregii Uniuni. Însă, după cum spun acum unii europarlamentari, tocmai Comisia a fost aceea care a tergiversat până acum inițiativa înființării unui asemenea organism.
Și, de aici înainte, întrebările se tot adună.
Nu este un secret că regimuri autoritare încearcă să influențeze democrațiile prin practici corupte. Motivațiile merg de la cele comerciale (cum ar fi contractele pentru vânzarea de resurse sau investiții) și până la cele strategice: slăbirea și subminarea democrațiilor, prin bulversarea sistemelor lor de luare a deciziilor. Iar sistemul unanimității, din cadrul Consiliului Uniunii, este foarte vulnerabil – este suficient să cumperi bunăvoința unui singur guvern și poți bloca orice decizie importantă.
Un raport aprobat în ianuarie de Parlamentul European a atras atenția asupra influențelor străine asupra Uniunii, inclusiv asupra pericolului de „capturare a elitelor" de către puterile străine ostile. Au fost date numeroase exemple de lideri europeni, printre care chiar foști șefi de guverne, care, după retragerea din funcțiile politice, au ajuns angajați ai unor entități din țări precum Rusia sau China.
Un scandal de corupție la nivel înalt nu vine niciodată la momentul potrivit, dar parcă, de data aceasta, vine cel mai rău cu putință.
În primul rând, aruncă o lumină negativă asupra Parlamentului European și, în general, a instituțiilor UE, în plin război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și în plină criză energetică și inflaționistă.
Războiul este o amenințare la adresa tuturor democrațiilor, în primul rând a celor din Europa, dar iată că tocmai valorile acestor democrații sunt acum pătate. Și apoi, cum să le ceri europenilor să suporte creșterile de prețuri și să facă economii la electricitate și căldură, când, iată, unii dintre cei din structurile de decizie, plătiți regește, sunt acuzați că au primit saci cu bani din partea unui regim autoritar?
Scandalul torpilează și unitatea și solidaritatea în rândul membrilor Uniunii Europene și produce frustrări, mai ales în rândul membrilor mai noi ai Uniunii.
Ce vor zice, de exemplu, românii și bulgarii, ținuți la poarta Spațiului Schengen timp de peste un deceniu, tocmai pe motive de corupție?
Desigur, situațiile sunt diferite, vorbim de un caz de corupție descoperit, nu mușamalizat. Dar la nivelul percepțiilor publice, aceste nuanțe nu mai contează.
Nu foarte departe pe Dunăre, în Ungaria, propaganda lui Viktor Orban a reacționat imediat, cu ironie: "Iată cine se îngrijorează de corupția din Ungaria".
Ceea ce Budapesta se face că nu vede este că, în cazul Parlamentului European, autoritățile au reacționat imediat, în timp ce justiția din Ungaria îi protejează pe corupții din jurul lui Orban. Și acesta este motivul pentru care i-a fost oprită cea mai mare parte a fondurilor europene.
Din păcate, scandalul de corupție oferă suficient combustibil tocmai adversarilor Uniunii Europene, alături de frustrările generate deja, în România și Bulgaria, de ultimul veto în dosarul Schengen.
În mod paradoxal, suveraniștii sunt foarte supărați pentru că România – ca să ne referim doar la ea – nu a făcut un pas înainte în integrarea europeană și nu s-a ajuns la desființarea frontierelor. Dar tocmai ei ar fi trebuit să fie bucuroși – confrații lor de extremă dreapta din Europa vor desființarea Spațiului Schengen.
Dar, din nou, aceste detalii nu mai contează pentru publicul larg și extremiștii găsesc o bună ocazie de a face scandal, de a semăna confuzie și divizare - adică ceea ce ei știu cel mai bine.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica