22 decembrie, atunci și acum: triumful libertății în fața tiraniei

Multe aspecte ale acelor zile rămân neelucidate, făcând loc diferitelor teorii ale conspirației. Dar un lucru rămâne de netăgăduit: perioada care a început la 16 decembrie la Timișoara și s-a încheiat către sfârșitul anului 1989 în întreaga țară, a fost una a speranței, a solidarității și unității naționale și a sacrificiului.

Desigur, miile, zecile de mii și apoi sutele de mii de oameni care au ieșit pe străzi până la scena epică a fugii lui Ceaușescu de pe acoperișul sediului Comitetului central al PCR reprezintă puțin, raportat la întreaga populație.

Dar schimbările le fac cei motivați și curajoși, care știu că au în spate o întreagă voință populară. Susținerea pe care cei din stradă știau că o au din partea unui întreg popor dornic de libertate, i-a împins la lupta cu mâinile goale, până la sacrificiu. Acest curaj și acea voință din acele zile merită cinstite în această zi.

Unii vântură ideea că în 1989, poporul nu a avut niciun rol, sau cel mult că a asigurat decorul pentru o lovitură de stat. Cu alte cuvinte, Nicolae Ceaușescu era un conducător legitim, răsturnat de niște uzurpatori manevrați din afară.

În realitate, tocmai regimul comunist era ilegitim, instaurat în urma unei ocupații străine.

Nici Ceaușescu, nici PCR nu au fost votați vreodată, într-o competiție politică deschisă.

Faptul că regimul Ceaușescu a inventat național-comunismul, iar propagandiștii îl zugrăveau drept urmaș direct al domnitorilor, nu schimă cu nimic situația.

Da, după 22 decembrie, puterea a fost luată de un grup de oameni ce păreau să fi fost înțeleși între ei. Adevăratele fapte și responsabilități ale celor din jurul lui Ion Iliescu nu sunt nici azi elucidate pe deplin. dar s-ar fi putut altfel, în acel haos? Din motive care ar merita ele însele ore întregi de discuții, România nu avea, în acel moment, alte structuri organizate care să preia guvernarea. Nu a existat o grupare reformistă în cadrul partidului, nu existau sindicate libere, despre opoziție politică nici nu putea fi vorba, în afara unui grup restrâns de disidenți.

Totuși, dacă a existat o conspirație, conspiratorii n-au putut menține puterea pentru ei înșiși prea mult timp.

România a devenit o democrație, cu competiție liberă a partidelor și ideilor, cu alegeri corecte și transferuri pașnice de putere – o democrație departe de a fi perfectă, ca orice democrație. Dar legitimă, pentru că se bazează pe opțiunile populare.

Și ar trebui să ne gândim la toate acestea atunci când vedem îndemnurile la absenteism civic și electoral.

Apoi, ziua de 22 decembrie trebuie să ne amintească de faptul că libertatea, câștigată cu sânge, este fragilă.

Astăzi, populismul promite mai multă stabilitate și mai multă protecție cerând, la schimb, cedări ale libertăților.

Războiul declanșat de Vladimir Putin este, în cele din urmă, unul al tiraniei împotriva libertății. Kremlinul detestă democrațiile, le consideră slabe, efeminate, putrede moral, egoiste, lașe, ipocrite. Rezistența formidabilă a poporului ucrainean și solidaritatea întregii lumi libere i-au demonstrat că nu este așa. Dar agresiunea continuă și libertatea trebuie apărată.

Iar acel decembrie 1989 este dovada că dorința de libertate a oamenilor este mai puternică decât armele tiranilor.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica