
Politică
Ionel Dancă, despre măsurile economice: Parcă avem de-a face cu Guvernul Grinch
Ionel Danca lege pensii speciale Klaus Iohannis promulgat.jpg

Ionel Dancă spune că măsura legată de carburanți ”în contextul actual al evoluției prețurilor pe piața de țiței, pare o măsură adaptată momentului, dar haideți să ne uităm foarte bine la toate măsurile pe care le pregătește Guvernul PNL-PSD între Crăciun și Revelion, pentru că tot pe masa Guvernului se află în momentul de față și un act normativ care prevede suprataxarea companiilor care operează în piața de petrol. Or acest lucru este pur și simplu împotriva a ceea ce în mod normal funcționează piața, adică acum când prețurile încep să scadă, să revină la normal, Guvernul se gândește să suprataxeze companiile din petrol, iar acest lucru nu va însemna decât o nouă creștere a prețurilor”.
În opinia sa, ”parcă avem de-a face cu Guvernul Grinch, adică Guvernul care fură bucuria românilor de Crăciun, între Crăciun și Revelion și vin cu tot felul de măsuri, suprataxarea companiilor din petrol și țiței, modificări importante, netransparente, la Codurile Penale, eliminarea pensiilor speciale, așa-zisa eliminare, dar de fapt, dacă ne uităm foarte bine la actul normativ pe care intenționează să-l promoveze Guvernul, s-ar putea să ne trezim cu o perpetuare a pensiilor speciale (...), culmea este între Crăciun și Revelion, când toată lumea are cu totul alte preocupări și dezbaterea publică este aproape inexistentă”.