UE în 2022: anul încercărilor

In data de 4 martie 2022. Zeci de mii de persoane întâmpinau la Praga discursul redifuzat pe ecran gigantic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Când el amintea ambiția europeană a Ucrainei, pentru care s-a murit în timpul Euromaidanului în 2014, mulțimea internațională îl ovaționa... 

Ambiția Ucrainei se va concretiza oarecum, dar nu imediat după acest discurs, ci la patru luni după invazia rusească, anume în 23 iunie la Bruxelles. Liderii UE acordau Ucrainei si Moldovei statutul de candidate la aderare.  

Aproape pe loc , însă, președintele francez Emmanuel Macron explica cum aceasta nu este chiar o idee bună și făcea mai departe apologia acelei Uniuni Politice, o structură nou imaginată ca o anticameră perpetuă la aderarea europeană. Aceasta nu s-ar substitui extinderii, si totuși, nici extinderea UE nu ar fi soluția, spunea el. 

E drept însă că această mașină greu de urnit care a devenit UE în ultimii ani s-a mișcat extrem de repede după acea zi fatidică de 24 februarie : nouă pachete de sancțiuni aprobate în zece luni (primul pachet aprobat în doar doua zile), folosirea inedită a fondurilor europene pentru înarmarea unui stat, asistenta macro economica de miliarde de euro pentru Ucraina, reforma – fie si timida- a pieței energiei, samd.  

Europenii folosesc criza drept oportunitate. De mult timp se vorbea despre desprinderea de această dependență energetică de Rusia. Pentru țările baltice și Polonia lucrurile avansează bine. Germania si Italia sunt însă prinse în plasă...Vedem astfel limitele indiscutabile ale politicii externe si energetice promovată de cel mai respectat (fost) lider european, Angela Merkel.  

Germania, pe de-o parte adânc ancorată în relația cu Rusia și pe de alta știind că este cea mai robustă economie a UE, a blocat luni de-a rândul orice tentativă europeană de a scădea prețul gazului. Tot ea a impus în acest an întregii organizații o austeritate fără precedent privind consumul de energie pentru ca statele limitrofe s-o poată aproviziona in caz de penurie în această iarnă.  

Plafonarea prețului la aprovizionarea cu gaz a fost până la urmă adoptată acum în decembrie pentru anul viitor, dar ea se va aplica doar în condiții stricte si probabil imposibil de reunit. Europenii s-au învoit totuși ca anul viitor sa semneze contracte colective de aprovizionare, aceasta fiind probabil singura bună idee pe care miniștrii europeni ai energiei au avut-o în ultimii ani. 

UE a realizat din nou in acest an, când de fragilă este, economic vorbit și cât de ușor poate fi decredibilizată.  

Plecând de la eficienta propagandă rusă, pe care europenii nu au combătut-o niciodată, trecând  la respingerea aderării române și bulgare la spațiul Schengen pentru a sfârși acum în decembrie la descoperirea unui imens scandal de corupție în Parlamentul European – toate acestea sunt elemente îngrijorătoare.  

Ultima reuniune a liderilor europeni la Bruxelles în 15 decembrie ar fi putut fi ultima șansă a României de a-și pleda cauza în Schengen. In loc de asta, președintele Klaus Iohannis ne-a informat că a avut « o discuție bună ».  

Dar ce este de fapt UE astăzi ? O simplă piață comună ? O uniune de valori ? Un mare spațiu economic, credibil pe plan internațional ? Sau, cum spun ce-i care îi vor răul, un mastodont cu picioare de lut, o organizație coruptă, desprinsă de realitate și ghidată doar de interese naționale meschine ?  

Adevărul este undeva la mijloc și cum spunea Oscar Wilde, el este arareori simplu și niciodată pur.  

UE greu încercată de crize succesive în ultimii 20 de ani – plecând de la criză financiară, apoi economică, criza greacă, Brexit, Covid și acum un război – este tributară în fond bunăvoinței a cinci state.  

Acestea – Olanda, Austria, Suedia, Finlanda și Germania – țin pe umerii lor reconstrucția UE post Covid. De ele depinde nu doar bunul mers al economiei europene (și posibilitatea de a ajuta Ucraina acum ) dar și – iată !- extinderea spațiului Schengen.  

Incapacitatea UE de a înlătura treptat modelul de decizie interguvernamental (implicând mai mult Comisia Europeană și Parlamentul European) a dat prea multă putere guvernelor naționale.  

Acestea acționează deci în consecință și, într-adevăr , interese naționale meschine ( am amintit clubul celor cinci, dar să nu uitam Ungaria si Polonia care blochează majoritatea deciziilor europene) conduc UE.  

Trebuie totuși spus în ciuda tuturor acestor neajunsuri și în lipsă de un proiect mai bun, UE rămâne un soclu de valori și de speranță, iar cei care o denigrează (uneori pe drept) nu au prezentat vreodată un proiect mai bun.