Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Suedia și Turcia rămân în continuare în lupta pentru aderarea la NATO (analiză France 24)

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei și, în același timp și liderul Partidului Justiției și Dezvoltării (AK), surprins în timpul discursului pe care l-a rostit în fața grupului parlamentar al partidului său în cadrul unei întâlniri de la Marea Aduna

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei și, în același timp și liderul Partidului Justiției și Dezvoltării (AK), surprins în timpul discursului pe care l-a rostit în fața grupului parlamentar al partidului său în cadrul unei întâlniri de la Marea Adunare Națională a Turciei, care a avut loc pe 4 ianuarie 2023 la Ankara.
Sursa imaginii: 
Adem Altan/AFP via France 24

Suedia a acuzat Turcia, la finalul săptămânii trecute, de faptul că îi impune prea multe condiții în ceea ce privește acceptarea cererii de aderare la NATO, aceasta cerând imposibilul – și anume, ca Suedia să anuleze o decizie pronunțată de Curtea Supremă. Potrivit experților, însă, există puține șanse ca președintele Recep Tayyip Erdogan să renunțe la această condiție, cel puțin nu înainte de marile alegeri prezidențiale ce vor avea loc în luna iunie.

Noul prim-ministru conservator al Suediei, Ulf Kristersson, a declarat că e de părere că Suedia a îndeplinit destule condiții din cele pe care le-a impus Turcia.

„Turcia atestă faptul că am procedat exact cum am promis că o vom face. Însă vor de la noi lucruri pe care nu le putem și nu intenționăm să le oferim”, a declarat Kristersson la Conferința de securitate Forsvar care a avut loc în Suedia.

Atât pentru Finlanda, vecina Suediei, cât și pentru aceasta, aderarea la NATO a devenit anul trecut principalul obiectiv pe plan de politică externă, după ce invazia Rusiei în Ucraina a obligat cele două state să renunțe la statutul lor oficial de țări neutre pe care l-au adoptat încă din perioada Războiului Rece. Însă, pentru a putea adera la NATO, Turcia trebuie să își dea acordul, aceasta acuzând Suedia adăpostește refugiați care au legături cu gruparea militantă kurdă PKK și cu mișcarea Gulenistă, a căror autori sunt considerați a fi de vină pentru tentativa de lovitură de stat care a avut loc în anul 2016.

Suedia, țară care găzduiește o populație kurdă extrem de numeroasă, de aproximativ 100.000 de locuitori, a răspuns cererilor lui Erdogan în cadrul unui summit NATO care a avut loc în luna iunie. Suedia și Finlanda au convenit să ia „toate demersurile necesare pentru a împiedica activitățile desfășurate de gruparea PKK” pe teritoriul lor. 

Suedia a anulat ulterior interdicția impusă exporturilor de arme din Turcia și s-a distanțat de YPG, miliția siriană pe care țările occidentale au susținut-o pentru rolul pe care l-a jucat în lupta împotriva grupării Statul Islamic. Însă Turcia i se opune ferm din cauza legăturilor strânse cu gruparea PKK, care a dus permanent campanii de gherilă împotriva statului turc din anul 1984 încoace și care este încadrată atât de către Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite ale Americii, cât și de către Turcia (SUA) drept organizație teroristă.

Însă una din condițiile lui Erdogan este ca jurnalistul Bulent Kenes, fost redactor-șef al cotidianului turc Today's Zaman, în prezent închis, să fie extrădat de Suedia, pe motivul presupusului său rol în lovitura de stat eșuată care a avut loc în 2016. 

 

„Nu este o chestiune de politică”

Curtea Supremă a Suediei a respins cererea de extrădare depusă de Turcia în luna decembrie, pe motiv că jurnalistul Bulent Kenes riscă să fie persecutat pentru ideologiile sale politice dacă va fi trimis înapoi în Turcia.

Potrivit constatărilor lui Hakan Gunneriusson, profesor de științe politice la Universitatea Mid Sweden, situația de față invocă o problemă de drept și se desfășoară într-o țară a cărui sistem judiciar are la bază principiul separării puterilor în stat, ceea ce obligă Suedia să procedeze ca atare.

„Niciun individ în mod special nu poate fi expulzat din Suedia în Turcia dacă nu există o bază legală pentru o astfel de decizie. Astfel de demersuri trebuie luate în baza unor proceduri legale și nu sunt chestiuni care țin de politică”, a declarat Gunneriusson.

În orice caz, potrivit lui Toni Alaranta, cercetător la Institutul finlandez pentru afaceri internaționale din Helsinki, insistențele Turciei pe această temă nu vor face decât să întărească și mai mult poziția Suediei.

„Atât Suedia, cât și Finlanda solicită aderarea la NATO pentru a-și asigura (ordinea politică bazată pe) statul de drept în cazul unui posibil atac extern, și nu o cer doar de dragul de a o cere”, a declarat cercetătorul Toni Alaranta. 

Majoritatea alegătorilor din Suedia gândesc astfel, arată un sondaj publicat săptămâna trecută de ziarul Dagens Nyheter, în urma căruia s-a constatat că 79% dintre suedezi se declară în favoarea respectării hotărârii judecătorești, chiar dacă aceasta împiedică procesul de aderare la NATO. 

Turcia va rămâne, în curând, singurul obstacol pe care Suedia și Finlanda îl vor mai întâmpina în calea aderării la NATO, întrucât 28 dintre cei 30 de membri ai alianței occidentale le-au validat deja cererile, iar parlamentul Ungariei urmează să își dea aprobarea la sfârșitul acestei luni.

 

„Turcia așteaptă să vadă cum se așază lucrurile”

Ministrul de Externe al Finlandei, Pekka Haavisto, a criticat faptul că Turcia nu va permite cel mai probabil celor două țări să se alăture alianței înainte de alegerile sale prezidențiale care vor avea loc în luna iunie. În același timp, e la fel de posibil să dureze și mai mult timp până ce Suedia și Finlanda vor adera la NATO. 

Totuși, nu este prima dată când Turcia se află într-un conflict cu vreun membru al NATO, după cum o demonstrează certurile publice ale lui Erdogan cu președintele francez Emmanuel Macron și, mai ales, decizia Turciei de a cumpăra în 2017 sistemul de apărare aeriană S-400 proiectat de Rusia, sfidând protestele SUA, care au atras după sine o serie de sancțiuni. Erdogan este cunoscut pentru modul său de a pune în dificultate țările din Europa, și asta doar pentru a ajuta la promovarea priorităților sale în Orientul Mijlociu, mai ales precum a acționat în 2019, atunci când a amenințat public că va lăsa milioane de migranți să intre în Europa dacă puterile europene nu vor renunța să mai critice ofensiva Turciei asupra forțelor kurde din Siria.

Fără îndoială, războiul pe care Rusia l-a declarat Ucrainei este, cu siguranță, cea mai mare problemă în materie de geopolitică cu care se confruntă Occidentul, ceea ce face ca alăturarea Suediei și Finlandei la NATO să nu fie decât o prioritate firească. Însă războiul din Ucraina scoate în evidență, totodată, și cât este de important rolul Turciei în cadrul NATO, chiar dacă aceasta a avut un comportament nefiresc pe parcursul ultimilor 10 ani. Până în prezent, Erdogan a păstrat legăturile atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, fără să se distanțeze de niciuna dintre cele două state, iar acest lucru l-a demonstrat în fața întregii lumi atunci când a intermediat în luna iulie, alături de ONU, un acord privind exporturile de cereale din Ucraina pe ruta Mării Negre, înainte de a reînnoi acordul în luna noiembrie, după ce Rusia s-a retras pentru scurt timp din el.

„Erdogan se adresează alianței NATO cu certitudinea că interesele Turciei nu sunt luate îndeajuns de în serios și că NATO depinde de implicarea Turciei în activitatea alianței”, a constatat Howard Eissenstat, specialist în chestiuni privitoare la Turcia, de la Universitatea St. Lawrence din statul New York și la Middle East Institute din Washington DC. „Erdogan nu consideră că severitatea de care dă dovadă în cadrul alianței ar fi neapărat un lucru rău, atâta timp cât dă de înțeles faptul că interesele Turciei trebuie să fie luate în considerare.”

„Principalele ipoteze” de la care pleacă guvernul turc în ceea ce privește „modul în care statele occidentale ar trebui să abordeze problematica opozanților neagă pe deplin principiile de bază ale statului de drept”, a declarat Eissenstat, potrivit căruia: „Turcia era conștientă de asta de la bun început, însă crede că această abordare îi servește interesele”.

„Turcia nu se grăbește nicăieri”, constată specialistul Howard Eissenstat. „Situația s-ar putea la fel de bine să se și schimbe după alegerile din Turcia, moment la care nu va mai avea așa multe beneficii pe plan intern pe care să le urmărească, însă până atunci mă îndoiesc că se va da la o parte”.

Într-adevăr, pe Erdogan, care își dorește să fie reales în iunie, îl așteaptă o campanie electorală complicată. Campania are loc într-un context economic deplorabil, Turcia fiind afectată din 2018 încoace de o criză monetară și de criza datoriilor. 

„Principalele probleme în ceea ce privește alegerile din Turcia sunt, desigur, în mare parte, de natură internă, și anume economia scăzută și statutul refugiaților [sirieni]”, a punctat Eissenstat. „Însă Erdogan beneficiază în mod clar de pe urma atitudinii sale dure cu privire la aderarea Finlandei și a Suediei la NATO”.

Nu numai că publicului turc îi place să vadă „că liderii lor dețin poziții importante pe scena politică a lumii, însă, cel mai probabil este adevărat și faptul că mulți nu au încredere, la rândul lor, în Occident și îi împărtășesc părerea lui Erdogan, care crede că statele din Occident le-au oferit adăpost opozanților țării”.

Astfel, războiul suedezo-turc va continua. Cu toate acestea, poate cea mai relevantă declarație de la conferința de apărare care a avut loc la Suedia nu a fost decizia prim-ministrului suedez Kristersson de a respecta hotărârea Curții Supreme, ci mai degrabă sugestia secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit căruia cele două state scandinave se află deja în sfera de protecție a NATO. „Este de neconceput ca NATO să nu acționeze dacă cumva ar exista vreo amenințare la adresa securității Suediei și a Finlandei”, a declarat acesta.

Traducere și adaptare de Monica Chivu de pe pagina în limba engleză a France 24.