
Politică
Antisemitismul lui Stalin: lipsit de fanatism ca al lui Hitler, dar cu efecte devastatoare pentru evrei
stalin_si_cartea_neagra_a_evreilor_sovietici.jpg

Evreii din URSS au scăpat de la deportare în masă în Siberia numai datorită morții lui Stalin pe data de 5 martie 1953, succesorii la putere anulând iminenta deportare. Dar liderul bolșevic nu a dat semne de antisemitism în primii ani după preluarea puterii în 1924.
“Au existat semne rău prevestitoare la sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30 în condițiile luptei pentru putere la vârf în Partidul Comunist între o facțiune condusă de Stalin și altă în care se aflau lideri bolșevici evrei precum Zinoviev, Kamenev sau Troțki. În acea vreme se făcea unele aluzii antisemite, cum că internaționalismul și accentul pe revoluția mondială ale acestei din urmă grupări vine din această lipsă de rădăcini pure rusești, dar acestea se mențineau la nivel de insinuări”, spune profesorul de politologie și sovietologul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea Maryland.
Totuși, Stalin se declara un critic hotărât al antisemitismului în acea perioadă. "Antisemitismul, fiind o formă extremă de șovinism rasial, este cea mai periculoasă rămășiță a canibalismului. Antisemitismul le este util exploatatorilor ca paratrăsnet pentru a proteja capitalismul de a nu fi lovit de poporul muncitor. Antisemitismul este un pericol pentru poporul muncitor; este o cale greșită care îl abate de la drumul cel bun și îl duce în junglă. De aceea, ca internaționaliști logici, comuniștii nu pot să nu fie ireconciliabili și dușmani jurați ai antisemitismului." spunea Stalin într-un interviu acordat în ianuarie 1931 la Jewish Telegraphic Agency cu sediul la New York.
Pactul cu Hitler
În 1939 Stalin încheie cu Hitler un pact de neagresiune, cunoscut ca Ribbentrop – Molotov, ocazie cu care liderul bolșevic interzice criticile la adresa Germaniei naziste în presa sovietică, îl schimbă pe ministrul de externe Maxim Litvinov și îi predă lui Hitler o serie de evrei comuniști germani refugiați în URSS.

“Margarete Buber-Neumann care era închisă în Gulag este îmbarcată într-un tren, nici nu știe în ce direcție merge scrie ea în memoriile ei și în final când se deschide ușile vagonului de vite sigilate perfect se trezește în lagărul nazist de la Ravensbruck. La acea vreme, Ravensbruck nu era un lagăr de exterminarea evrei, ci un lagăr de muncă pentru femei.”, explică Vladimir Tismăneanu.
Într-un recent serial documentar TV “Statele Unite și Holocaustul”, al regizorului american Ken Burns se face afirmația că Hitler i-ar fi oferit săi- transfere lui Stalin în perioada 1939 – 1941 două milioane de evrei din teritoriile controlate de Germania nazistă, dar liderul bolșevic l-ar fi refuzat. În orice caz, succesorul lui Litvinov la ministerul de externe, Viaceslav Molotov, a purces la o epurare a evreilor din minister. Întețirea atmosferei antisemite din acea perioadă este descrisă și de scriitorul evreu sovietic Vasili Grossman în cartea sa viață și soartă.
Prietenia dintre Stalin și Hitler nu a durat însă și Germania nazistă a atacat URSS pe 22 iunie 1941 și în aceste condiții situația evreilor a cunoscut o nouă schimbare. A fost creat Comitetul Evreiesc Antifascist la inițiativa Kremlinului care a jucat un rol important până către sfârșitul războiului. Printre membrii acestui comitet se numărau personalități de frunte ca regizorul Solomon Mihoels (președinte), Solomon Lozovsky – fost ministru adjunct de externe, scriitorul Ilya Ehrenburg, poetul Peretz Markish, scriitorul David Bergelson și alții. O delegație a acestui comitet este trimisă într-o călătorie în Statele Unite pentru a mobiliza sprijin pentru efortul de război sovietic.
Comitetul Antifascist Evreiesc în SUA
Delegația s-a bucurat de un sprijin enorm în rândul puternicei comunități evreiești din Statele Unite, dar a avut un ecou mai larg și în afara ei, reușind să obțină de acolo un ajutor de 16 milioane de dolari, precum și alte 15 milioane de dolari din Marea Britanie.

Comitetul Antifascist Evreiesc a căzut în dizgrația lui Stalin la sfârșitul războiului. Motivul: evocarea de către membrii săi a posibilității creării unei republici autonome pentru supraviețuitorii evrei ai genocidului nazist. De altfel, după o perioadă la sfârșitul războiului când atrocitățile naziste împotriva evreilor din URSS au fost evocate, Stalin și-a schimbat poziția: scriitorii Ilya Ehrenburg și Vassili Grossman au întocmit Cartea Neagră a Evreilor Sovietici în octombrie 1944, dar aceasta a apărut doar în Statele Unite în 1946, iar în 1948 șpalturile tipografice au fost distruse în URSS.
Evreii nu au mai fost văzuți ca victime ale unui genocid pe criterii etnice, ci în calitate de cetățeni sovietici. În același timp Comitetul Evreiesc Antifascist a fost dizolvat iar membrii săi de frunte au fost asasinați, ca Solomon Mihoels, arestați, anchetați, torturați și trimiși în judecată într-un proces secret pentru crime contra-revoluționare în august. Din cei 15 în frunte cu Solomon Lozovsky, unul a murit în timpul procesului, 13 au fost condamnați la moarte și executați și numai biochimista Lina Ștern, prima femeie membră a Academiei de Științe a URSS a fost condamnată la închisoare. Ei au fost acuzați de tentativa de subminare a URSS – Stalin nu a uitat propunerea emanată de la Comitetul Antifascist Evreiesc și cu o întârziere de 10 ani a trecut la represalii.
Stalin a folosit și moartea în 1948 ideologului său șef, Andrei Jdanov, pentru a lansa o nouă campanie predominant antisemită – Complotul Medicilor. O doctoriță de la Kremlin, Livia Timașuk, i-a trimis o scrisoare lui Stalin în care acuza malpraxis în moartea lui Jdanov – u cardiac și alcoolic notoriu, vina căzând pe medicii curanți ai elitei bolșevice, adeseori evrei.
Sionismul - cal de bătaie
“Motivul principal îl constituie sionismul, care este identificat cu lipsa de loialitate a evreilor din URSS, după crearea statului Israel în 1948 cu sprijinul activ al lui Stalin, care însă a fost dezamăgit de lipsa entuziasmului pentru comunism al noilor conducători ai Israelului, care coincide cu desprindere Iugoslaviei lui Tito de blocul sovietic și atunci începe campania împotriva cosmopolitismului lipsit de rădăcini. Aceasta era o sintagmă care se traducea simplu într-un singur cuvânt: evreu.”, explică Vladimir Tismăneanu. “Aici este mitul calului troian și mitul țapului ispășitor. Evreii sunt transformați propagandistic în cal troian și metodologic sunt transformați în țap ispășitor.”

În oficiosul Partidului Comunist Pravda apar editoriale în care sionismul este menționat în mod explicit ca un inamic și pe acest fond prinde contur decizia lui Stalin de a-i deporta pe toți evreii din partea europeană a URSS în Siberia. Documente oficiale nu există cu privire la această intenție. Există însă o scrisoare a lui Ilya Ehrenburg către Stalin în care acesta îi spune că refuză să semneze un apel al figurilor de frunte evreiești care îi cereau liderului de la Kremlin să treacă la această deportare în masă a evreilor sioniști. Dar cum ar fi arătat această deportare? Se poate doar specula.
“Modelul ar fi fost marile strămutări de populație din URSS de după al doilea război mondial, germană în Polonia, Cehoslovacia și România. Pentru aceasta era necesară o întreagă infrastructură de transport. Ar fi fost un dezastru, ar fi urmat proteste internaționale, dar niciunul dintre membrii Biroului Politic nu s-ar fi opus. Putem să spunem fără nicio ezitare că moartea lui Stalin pe 5 martie 1953 i-a salvat pe evreii din URSS de la deportare în Siberia, care în acel moment era o prioritate”, estimează Vladimir Tismăneanu.
Care este însă diferența dintre antisemitismul lui Hitler și cel al lui Stalin?
“Ideologia stalinistă nu are antisemitismul ca element central, pe când ideologia hitleristă este de negândit fără antisemitism. Național-socialismul vine din antisemitism, nu poți spune asta despre bolșevism care vine din direcția socialismului rus, care nu era antisemit” spune Vladimir Tismăneanu, care consideră că antisemitismul de stânga de azi cu forma sa antisionistă poate fi considerat ca având rădăcini în stalinismul târziu, un exemplu fiind liderul partidului Franța Nesupusă, condus de Jean-Luc Melenchon.