
Politică
Falcă: Nu cred că Austria și Olanda își vor schimba poziția pe Schengen până în martie-mai
Gheorghe Falca PNL restante PNRR pensii speciale.jpg

Gheorghe Falcă critică propunerea cancelarului Austriei privind ridicarea unui zid la granița Bulgariei cu Turcia: ”Cei care credem în democrație știm că nu este nevoie de ziduri între oameni, ci este nevoie de reglementări, de legi, mai puțin de ziduri. Niciodată zidurile nu au fost de un mare succes (...). Comisia Europeană a refuzat solicitarea cancelarului Austriei, mai ales că CE este supărată pe cancelar, care a atacat o valoare a noastră, a unității UE, pentru că în decembrie a votat împotriva solicitării Comisiei ca România și Bulgaria să intre în Spațiul Schengen”.
Când va fi gata dosarul migrației și azilului, cerut de Austria ca monedă de schimb pentru a accepta extinderea Schengen? ”Noi, Parlamentul European și Comisia, lucrăm la acest dosar și îmbunătățirea lui. Evident, ne interesează să avem o forță Frontex mult mai puternică, pentru a reuși ca pe mările noastre să menținem corect migrația și cred că în vară vom avea această legislație (...). Mai mult de atât, Comisia a sesizat atât Austria, cât și Olanda că în acest moment ele, cele două țări, nu îndeplinesc condițiile Schengen și trebuie să lucreze la legislația națională”, precizează eurodeputatul PNL.
Klaus Iohannis: Succesul privind MCV trebuie completat anul acesta cu aderarea la Schengen
Victor Negrescu: Trebuie să construim un vot pozitiv pe Schengen în a doua parte a anului
Gheorghe Falcă spune că ”totul va depinde de fapt de poziția celor două țări, Austria față de România, Olanda și Austria față de Bulgaria. Duminică sunt alegeri în Austria Inferioară, în 29 ianuarie, mai au alegeri în 5 martie și în 23 martie în alte două landuri în Austria. Olanda are alegeri în luna mai. După mine, nu cred că până atunci, cele două țări își vor schimba poziția, dar putem spune că s-au transmis deja mesaje din ambele părți, atât din partea României, cât și a Austriei, iar relațiile Bulgaria-Austria și Bulgaria-Olanda au început să devină relații de apropiere, astfel încât odată cu terminarea acelor alegeri să se poată permite ca prin negociere, cele două țări să-și schimbe opțiunea”.