
Politică
Ministrul francez de Externe s-a aflat la Chișinău, pentru o scurtă vizită, după ce a fost în Ucraina
maia_catherine.jpg

Maia Sandu și Catherine Colonna au vorbit și despre provocările cu care se confruntă R.Moldova în contextul războiului rus împotriva Ucrainei, despre securitatea energetică a Republicii Moldova, dar și despre cooperarea moldo-franceză în domeniul anticorupție și recuperarea activelor furate din țară și în cadrul programului de împădurire.
”Statul francez ne-a acordat ajutor umanitar destinat gestionării crizei refugiaților, sprijin bugetar, asistență tehnică în domeniul energetic precum și pentru modernizarea căii ferate. De asemenea, Franța a fost un puternic aliat în obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a punctat președinta Maia Sandu.
În seara zilei de joi, ministrul francez al afacerilor externe a avut o întrevedere și cu omologul moldovean, Nicu Popescu. Cei doi au discutat despre relația bilaterală, aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană, inclusiv realizarea Planului de acțiuni privind recomandările Comisiei Europene și hotărârea autorităților moldovene de a realiza reformele necesare pentru accelerarea parcursului european, situația de securitate regională și consecințele pentru Moldova a războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit lui Nicu Popescu, R.Moldova a fost solidară cu Franța în condamnarea în termenii cei mai duri a atacurilor absolut brutale ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, inclusiv Odesa pe care l-a vizitat joi oficialul francez.
”Pe măsură ce războiul continuă, am discutat cu doamna ministră consecințele acestuia pentru regiunea noastră și stabilitatea acesteia. Franța rămâne un aliat ferm al țării noastre, atât în drumul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în parcursul de reforme consistente asumate de autorități. Am mai discutat cu șefa diplomației franceze organizarea pe data de 1 iunie a celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, fiind asigurat de toată susținerea Franței pentru buna desfășurare a acestuia. Am stabilit să continuăm eforturile diplomatice pe substanța discuțiilor de la summit și temele prioritare: securitatea cibernetică, solidaritatea energetică și conectivitate în beneficiul cetățenilor”, declară șeful Externelor de la Chișinău, Nicu Popescu.
Precizăm că, la cea de-a doua Reuniune a Comunității Politice Europene sunt așteptați 47 de președinți, dar și șefi de guvern, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.
Comunitatea Politică Europeană a fost creată anul trecut, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron. Prima reuniune a CPE a avut loc la Praga, în octombrie 2022.