
Politică
Stroe la RFI, despre criticile PSD: Unii au intrat în campanie electorală mult prea devreme
Ionut Stroe PNL masuri fiscale.jpg

Ionuț Stroe spune cum se va produce rocada de la guvernare, din luna mai: ”Această rocadă noi am prefera să se discute mai puțin și să se facă la vremea respectivă. Ne-am asumat la vremea respectivă acest act al guvernării împreună cu PSD, într-un moment foarte-foarte important, când stabilitatea guvernării era critică, aș putea spune. Acuma, toată această conlucrare se bazează pe această înțelegere fermă, protocolul de guvernare. Noi suntem un partid serios, noi ne respectăm toate angajamentele, cuvântul. Practic, să știți că a fost un angajament nu neapărat între partide, ci și față de români, pentru că totul a fost făcut public. Așa că noi ne dorim să tratăm și tratăm cu mare responsabilitate acest acord și ne așteptăm și ca PSD-ul, partenerii noștri de coaliție, să aibă aceeași atitudine, indiferent de context sau de preferințele lor față de un minister sau altul sau vreun ministru pe care și-l doresc merge mai departe. Orice fel de problemă sau discuție sau negociere, din punctul nostru de vedere, are un oarecare potențial de a perturba cumva această coabitare în cadrul arcului guvernamental și este inutil, în condițiile în care marea responsabilitate este guvernarea, nu neapărat această negociere între partide, este esențial să păstrăm stabilitatea, pentru că n-a fost un lucru ușor de realizat această alianță între două mari partide de stânga și de dreapta”.
Vasile Dîncu la RFI, despre rocada din mai: E loc de negocieri
Noi contre PNL-PSD privind rotația premierilor. Fenechiu: Să vii cu șopârle nu este elegant
Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că nu s-a discutat în coaliție despre renegocierea protocolului: ”Noi ne-am declarat foarte surprinși că partenerii de guvernare au ales canalele publice pentru acest dialog. Pot să vă confirm că în cadrul coaliției, până în momentul de față, în nici un moment nu a discutat această discuție referitoare la o renegociere a portofoliilor, de o împărțire într-un alt mod, după preferințe sau eu știu ce alte criterii. Noi ne dorim să existe un dialog așezat, la masa coaliției, mai puțin aceste declarații sau comunicate, pentru că am văzut reprezentanți ai PSD-ului care dau comunicate de presă”.
”PSD nu este singur la guvernare și nu va fi nici după 25 mai”
Ionuț Stroe acuză PSD-ul că a intrat deja în campanie electorală: ”Vă spun sincer, e o impresie personală, am impresia că unii au intrat în campanie electorală mult prea devreme. Celor care vizează un asemenea comportament le putem aminti că în momentul de față guvernează într-un cadru descris de protocol, nu sunt singuri la guvernare, nu vor fi nici după 25 mai. Aceste declarații e posibil să strice ceea ce greu s-a construit (...). Noi, liberalii, ne-am dorit enorm de mult să avem această stabilitate, ne-am onorat toți termenii discutați, cred că am avut mult mai puține atacuri, poate doar răspunsuri la anumite săgeți care ne-au venit din zona partenerilor noștri și ne dorim o guvernare stabilă, cum ne dorim o tranziție calmă. Apropo, să nu-și imagineze cineva că din 25 (mai) va fi o guvernare pesedistă. Nu, va fi o guvernare PSD-PNL-UDMR, cum este și cea de până acum. Aș putea să recomand tuturor moderație și să înceteze acest dialog sau să nu mai citeze oficial, pe surse sau direct, tot felul de nume sau tot felul de lucruri”.
Reporter: Dar aici e o problemă, pentru că PSD pune tot mai des în dificultate PNL, vă critică miniștrii, lansează tot felul de acuzații, vă forțează mâna ca să acceptați noi condiții la rocada din mai, iar PNL tace, nu reacționează. În condițiile astea, nu există riscul să deveniți un partid irelevant? Cu atât mai mult cu cât veți preda și postul de premier peste câteva luni.
Ionuț Stroe: Nu, cu siguranță nu. Eu cred că acest mod mult mai riguros, mult mai așezat, mult mai cumpătat, de a trata anumite situații pe termen lung ne va aduce avantaje. Noi când ne referim la guvernare, o facem într-un mod extrem-extrem de responsabil. Toate deciziile acestui Guvern nu trebuiesc influențate de prestația publică sau de modul mai ascuțit sau mai aspru al unora în a înțelege să se comporte, ci la masa dialogului, nu se fac, atenție, în interesul unui partid sau altul, ci în interesul românilor, discuțiile politice în spațiul public din punctul nostru de vedere contează mai puțin, ceea ce contează sunt rezultatele guvernării și lucrul ăsta îl vedeți foarte bine (...). Noi, liberalii, cu riscul de a fi acuzați că cedăm foarte mult de la noi, preferăm să avem această atitudine.
Reporter: Bun, dar nu e un calcul politic riscant? Totuși, urmează un an electoral 2024, cu mai multe runde de alegeri. Cum vă poziționați, din moment ce acceptați toate aceste critici, fără să dați o replică pe măsură? Impresia pe care o lăsați în spațiul public e aceea de partid slab în fața PSD.
Ionuț Stroe: Nu știu, n-aș merge până la a gândi situația în felul acesta. Putem fi în egală măsură considerați ca fiind garantul bunei înțelegeri și relații în coaliție. Putem fi apreciați în urma modului nostru extrem de serios de a trata situația ca fiind partidul care practic asigură această continuitate în guvernare și credem sau cel puțin majoritatea liberalilor cred că am genera instabilitate politică și lucrul acesta nu cred că și-l dorește cineva, dacă am răspunde cu aceeași monedă tuturor atacurilor care vin în direcția noastră.