Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Parlamentarii, înapoi la treabă. Prioritățile grele ale noii sesiuni parlamentare

Lege avertizor Senat Radu Nicolae.jpg

Senatorii au modificat legea avertizorului de integritate, de care depind banii din PNRR
Senatorii au modificat legea avertizorului de integritate, de care depind banii din PNRR
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

Senatorii și deputații se întorc de miercuri la serviciu. Noua sesiune a Parlamentului începe cu chestiuni de ordin administrativ, după care aleșii vor tranșa subiecte extrem de dificile, precum legea educației și proiectul ce elimină pensiile speciale.

Primii care se reunesc în noua sesiune parlamentară sunt senatorii. Ei vin la lucru de la ora 12, pentru a-și alege membrii birourilor permanente, adică vicepreședinții, secretarii și chestorii, cu excepția președinților, care sunt aleși la începutul legislaturii. Deputații vor face același lucru, însă de la ora 16.

Pe agenda noii sesiuni parlamentare se află proiecte cu greutate și care au provocat deja numeroase controverse în spațiul public. Un exemplu ar fi legea educației, pentru care senatorii și deputații au, din ce se știe deocamdată, un calendar destul de strâns. Liderii coaliției au decis inițial ca pachetul legislativ să fie adoptat de Parlament până pe 15 martie, însă PSD a cerut ulterior prelungirea termenului, pentru că ar fi multe lucruri de corectat, în opinia social-democraților.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat apoi că va exista o nouă discuție în coaliție, chiar săptămâna aceasta, pentru a reface calendarul. El a precizat că legile educației sunt un jalon în PNRR și că ele trebuie adoptate cel târziu la începutul lunii aprilie.

Problema cu aceste legi este că ele nu au fost în dezbatere publică, fiind secretizate de ministrul Ligia Deca. În plus, din comisia de experți de la PNL care ar urma să se ocupe de acest pachet legislativ fac parte și doi liberali acuzați de plagiat, Sorin Cîmpeanu și Marilen Pirtea. Primul a fost acuzat când era ministru că a încercat să dea o lovitură de grație CNATDCU, forul academic care dă verdicte de plagiat.

 

Spinoasa problemă a pensiilor speciale

 

Un alt subiect extrem de controversat de pe agenda noii sesiuni parlamentare este eliminarea pensiilor speciale. O problemă pe care clasa politică nu a reușit să o rezolve în ultimii ani, deși au existat mai multe tentative în acest sens.

Acum pare să existe un consens pentru desființarea acestor beneficii. Atât PNL, cât și PSD au anunțat că eliminarea pensiilor speciale este o prioritate pentru ele.

”Din punctul nostru de vedere, prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm împreună cu Ministerul Justiţiei să găsim forma constituţională ca acest capitol să fie închis pentru totdeauna”, a declarat liderul social-democrat, Marcel Ciolacu.

Un punct de vedere similar a exprimat purtătorul de cuvânt al PNl. ”Ne dorim să promovăm în noua sesiune parlamentară acest proiect legislativ, care să elimine acele situaţii reclamate în decursul vremii şi care din păcate din cauza neconstituţionalităţii foarte multor proiecte depuse şi adoptate de Parlament nu s-a materializat”, a spus Ionuț Stroe.

Proiectul propus de Guvern nu rezolvă însă cu adevărat problema de fond, după cum acuză USR și unii comentatori independenți. Documentul nu face decât să redefinească pensiile speciale și să lase diverse portițe de scăpare celor care beneficiază de aceste facilități, atrag atenția criticii proiectului. În plus, documentul prevede recalcularea unor pensii aflate deja în plată, cum sunt cele ale magistraților, lucru complet neconstituțional, după cum a explicat recent la RFI fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean.

Parlamentarii au și alte priorități în noua sesiune. Liberalii de exemplu au anunțat că vor să crească de la 2.000 la 3.000 de lei pragul de la care sunt impozitate pensiile.

Același partid liberal vrea să propună de asemenea comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. O discuție în acest sens ar putea avea loc mai întâi în coaliție.

Nu în ultimul rând, USR a anunțat că va depune chiar din prima zi a sesiunii parlamentare o nouă moțiune simplă la adresa ministrului de Interne, Lucian Bode, acuzat de plagiat.