
Politică
Cultul criminalilor, bulversarea unei societăți și pericolele pentru întreaga Europă – cazul Rusiei
wagner_terorism.jpg

Sunt foarte puțini aceia care scapă cu viață. Dar un aspect despre care se vorbește mai puțin este mesajul pe care grupul Wagner îl transmite societății ruse atunci când îi transformă în eroi pe deținuții de drept comun.
Este vorba despre o criminalizare a societății ruse, spune profesorul Armand Goșu, istoric, membru al Centrului român de studii ruse, invitat în emisiunea "Decriptaj". Iar aceasta va avea consecințe pe termen lung și în afara Rusiei, atrage atenția istoricul :
"Foarte puțini au supraviețuit, fiindcă tactica de luptă a grupului Wagner nu ține cont de pierderile umane. Ei ies din tranșee câte patru și devin ținte vii pentru lunetiștii ucraineni. Rușii urcă niște drone în aer pentru a vedea de unde trag lunetiștii, dar cei care au ieșit din tranșee sunt practic niște oameni morți. Șansele să scape cu viață sunt minime.
Pierderile umane au fost uriașe, se apreciază că doar în zona Bahmut au murit circa 15.000 de deținuți de drept comun".
Dar sunt și foarte puțini care scapă...
"Se știu câteva cazuri, de exemplu cazul unui om de afaceri din Sankt Petersburg, foarte mediatizat acum câțiva ani la televiziunile din Rusia. El a comandat moartea propriei cumnate și peste câțiva ani moartea partenerului de afaceri. Acesta a fost omorât împreună cu întreaga familie, copilul lui și soția însărcinată. Îmi amintesc acele emisiuni. El a recunoscut fapta, a spus că se căiește și acum aflu că acel criminal a luptat în Donbas, a fost eliberat pe 15 ianuarie și pe 17 era la mare, în Antalya. Atenție, e un om de 63 de ani".
Ce efect are aceasta asupra societății?
"Este ceva incredibil, pentru că se naște un cult al acestor criminali. E vorba despre criminalizarea societății rusești. Sunt școli pe teritoriul Rusiei care primesc numele acestor mercenari Wagner, criminali de drept comun! Este dramatic, pentru că în localitățile respective, rezerviștii militari sau KGB cer ca școala să primească numele unui deținut mort în trupele Wagner. Dar acolo trăiește familia lui. Lumea știe foarte bine cine e. Dar el devine un model pentru tânăra generație, inclusiv pentru trecutul său criminal. Consecințele vor fi dramatice.
Pentru că nu poți face modele de comportament din aceste personaje care țin de lumea criminală. Nu poți aduce în școli foști colegi de grup Wagner ca să le vorbească copiilor despre virtuțile acestor bărbați!
Am văzut cazuri de înmormântări în Sankt Petersburg, la care participă și patronul Wagner, Evgheni Prigojin în care mortul este lăudat. Iar la sfârșitul înmormântării, ziaristul îi întreabă pe vecinii lui: cine era acest om? Păi, locuia în blocul nostru și și-a omorât mama...
Dacă faci eroi din niște criminali de drept comun răstorni toate valorile în societate și confirmi ceea ce se spune, că Rusia este un stat criminal. Și există această elită, care în parte are origini criminale și care contribuie la criminalizarea societății ruse.
Consecințele vor fi dramatice, nu doar pentru Rusia, pentru că nu se poate face un gard de sârmă ghimpată în jurul acesteia. Consecințe vor fi și în Moldova, și în Berlin sau ne vom întâlni cu ei în Grecia sau în Turcia, la mare..."
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica