
Politică
Gabriel Zetea: PSD își menține propunerea privind taxa de solidaritate, putem convinge PNL
Gabriel Zetea PNRR.jpg

PNL respinge taxa de solidaritate de 1% din cifra de afaceri a marilor companii, propusă de PSD. ”Nu susținem majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme”, afirmă liberalii într-un comunicat.
Gabriel Zetea comentează: ”Eu am văzut că mulți lideri ai PNL, atunci când Comisia Europeană a propus o astfel de taxă de solidaritate pentru companiile care activează în energie și care au obținut profituri speculative mult mai mari decât media profiturilor din ultimii ani, au fost de acord, au spus că sunt pentru. Acum, când PSD vine în România cu o astfel de propunere de taxă, sunt împotrivă. Noi credem că ei trebuie să-și clarifice această problemă în interiorul PNL, de aceea le-am și cerut acest lucru și PNL să clarifice până la urmă și în fața românilor, susțin aceste profituri speculative pe care le-au făcut companiile în ultimii ani de zile, în detrimentul unor taxe mai mari, în urma cărora se pot redistribui acești bani către românii aflați în dificultate? Dacă asta este ideea PNL, OK, să o spună public, pentru că în acel moment putem să începem deja să ne gândim și începem să legăm momentele în timp. În 2020, când PNL alături de USR a liberalizat piața de energie, prețurile au început să crească exponențial, am văzut profituri imense făcute de aceste firme, iar acum, în momentul în care se încearcă identificarea unor soluții legale pentru a impozita suplimentar acele profituri foarte mari, acum ei se opun, adică apără cumva acele profituri”.
El precizează că PSD nu renunță la propunerea privind taxa de solidaritate: ”PSD își menține propunerea, pentru că în ultimul an de zile am demonstrat că putem să convingem partenerii de la PNL să-și schimbe pozițiile inițiale, cu argumente. Ei nu au fost de acord nici cu reglementarea pieței de energie, nici cu plafonarea prețurilor, nici cu compensarea prețurilor la energie (...), nu au fost de acord nici cu sistemul de alocare pentru pensii în acest an cu un procent mai mic care se dă pentru punctul de pensie, dar cu ajutoare care se dau pentru pensiile foarte mici. Deci am reușit de-a lungul timpului să-i convingem și suntem convinși că și în acest moment, o astfel de taxă are viitor în România”.
E fezabilă o taxă de solidaritate de 1% din cifra de afaceri a marilor companii?
Ionuț Moșteanu (USR): Taxa de solidaritate propusă de Ciolacu va speria investitorii
Ziarul Financiar scrie că miza propunerii PSD de a introduce o taxă de 1% din cifra de afaceri pentru marile companii e de 3,5 miliarde de lei, de la 260 de companii. Întrebat dacă nu e totuși o miză prea mică, vicepreședintele social-democrat a răspuns: ”Nu am acest calcul, dar nu e vorba doar de a avea această taxă, este o măsură complementară, care vine la pachet cu scăderea impozitării muncii. Odată ce scazi impozitul pentru fiecare angajat, cu bani mai mulți în buzunar rămân și angajatorii și angajații. Este un deziderat pe care-l avem și eu nu am auzit pe nimeni din clasa politică românească care să nu fie de acord cu asta, cu reducerea taxelor pe care le plătesc angajații din România”.