Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Tribunal internațional: deși sunt indicii puternice privind implicarea lui Putin în doborârea zborului Malaysia Airlines MH17, ancheta se încheie

ap23039343489564.jpg

Malaysia Airlines MH17
În momentul în care avionul a fost doborât, forțele ucrainene se luptau cu separatiștii susținuți de Rusia în provincia Donețk din estul Ucrainei.
Sursa imaginii: 
Associated Press

O echipă de procurorii internaționali a găsit „indicii puternice" că președintele rus Vladimir Putin a aprobat utilizarea în Ucraina a unui sistem de rachete rusesc care a doborât zborul Malaysia Airlines MH17 deasupra estului Ucrainei în 2014, transmite Reuters citată de Hotnews.

Cu toate acestea,  dovezile privind implicarea lui Putin și a altor oficiali ruși nu sunt suficient de concrete pentru a duce la o condamnare penală și că vor încheia ancheta fără alte urmăriri penale, a declarat procurorul Digna van Boetzelaer într-o conferință de presă la Haga.

În momentul în care avionul a fost doborât, forțele ucrainene se luptau cu separatiștii susținuți de Rusia în provincia Donețk din estul Ucrainei.

În ceea ce privește indiciile, procurorii au vorbit despre o interceptare telefonică din 2014, între oficiali ruși. Aceasta ar dovedi că aprobarea lui Putin a fost necesară pentru transferarea de echipamente către de separatiștii ruși din Ucraina.

„În plus, ei au redat o conversație din 2017 între Putin și șeful numit de ruși în provincia ucraineană Lugansk, în care s-a discutat despre situația militară și despre un schimb de prizonieri,” precizează sursele citate.

În noiembrie anul trecut, un tribunal olandez a condamnat doi foști agenți ai serviciilor secrete rusești și un lider separatist ucrainean pentru crimă. Aceștia au fost acuzați că  au folosit sistemul rusesc de rachete BUK pentru doborârea avionului. Cei trei au fost judecați în absență și sunt în continuare în libertate.

Rusia a negat orice implicare în doborârea avionului civil, în care au murit 298 de pasageri și membri ai echipajului.