
Politică
După dezastrul feroviar, prim-ministrul Greciei anunță alegeri generale în mai
Prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis, în vizită la locul accidentului unde două trenuri s-au ciocnit, lângă orașul Larissa, Grecia, 1 martie 2023.

„Pot să vă spun cu certitudine că alegerile vor avea loc în mai”, a spus acesta într-un interviu acordat canalului de televiziune Alpha.
Mandatul guvernului conservator expiră la începutul lunii iulie.
Potrivit presei locale, alegerile erau planificate inițial pentru aprilie, dar coliziunea dintre două trenuri, cel mai grav accident feroviar din istoria Greciei, a șocat națiunea și a dus la o schimbare de planuri.
Dezastrul feroviar a generat săptămâni de proteste furioase, uneori violente, și a dat o lovitură masivă guvernului prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis înaintea alegerilor.
Majoritatea victimelor erau studenți care se întorceau dintr-un weekend prelungit.
Ministrul grec al transporturilor a demisionat după dezastru, în timp ce șeful de gară care a fost de serviciu în timpul accidentului și alți trei oficiali feroviari au fost puși sub acuzație și riscă condamnări pe viață.
Dar sindicatele feroviare trăgeau de mult semnale de alarmă despre problemele existente, susținând că rețeaua feroviară este subfinanțată, nu dispune de personal suficient și este predispusă la accidente după un deceniu de reduceri ale cheltuielilor.
Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a France 24.