
Politică
Oleg Orlov, judecat la Moscova pentru ”discreditarea” armatei ruse
orlov_rusia.jpg

Pe 26 februarie, la două zile după ce Rusia a invadat Ucraina, Oleg Orlov a ieșit pe străzile Moscovei pentru a denunța ceea ce Kremlinul a numit o operațiune specială. De atunci, cofondatorul Memorial condamnă neobosit deciziile Kremlinului. Activistul a fost arestat și condamnat de mai multe ori, primind interdicția de a părăsi Rusia.
Punerea sub acuzare din 21 martie, pentru "activități publice menite să discrediteze" forțele militare, l-ar putea trimite după gratii o lungă perioadă de timp. Oleg Orlov, în vârstă de 70 de ani, este o figură marcantă în lupta pentru drepturile omului și pentru pace care a contribuit la denunțarea abuzurilor comise de armata rusă în Cecenia.
”Acuzații idioate”
Poliția a percheziționat marți locuința acestuia și a altor opt persoane care au legătură cu Memorial, printre care și președintele ONG-ului, Ian Ratchinski. Perchezițiile poliției vin ca urmarea a unei anchete judiciare deschise la începutul lunii împotriva asociației, sub acuzarea de "reabilitare a nazismului". Potrivit Memorial, autoritățile acuză că în lista cu victime ale represiunii sovietice pe care a publicat-o, au fost incluse numele a trei persoane care ar fi fost condamnate pentru "trădare" sau colaborare cu regimul nazist.
Niște acuzații "idioate", după cum susține Oleg Orlov.
Înființat în 1989, ONG-ul Memorial a documentat timp de peste 30 de ani crimele comise de URSS, adunând arhive, organizând expoziții și făcând presiuni asupra statului pentru a-și recunoaște faptele. În același timp, a luptat pentru apărarea victimelor încălcărilor drepturilor omului din întreaga Rusie, în special din zona Caucaz. În octombrie 2022, ONG-ul a fost unul din câștigătorii Premiului Nobel pentru Pace.
Traducere de Cornelia Mohora după articolul publicat de rfi.fr