
Politică
Ciucă, la Chișinău:”R.Moldova se bucură de un capital de simpatie fără precedent la nivel european şi internațional”
big_image_007_resize_copy.jpg

Nicolae Ciucă a declarat într-o conferință de presă că a discutat cu omologul moldovean Dorin Recean, demersurile pentru renovarea, dar şi construcţia de noi poduri peste râul Prut, pentru deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, pentru realizarea proiectului legat de controlul coordonat la graniţă, pentru formarea de personal în diverse sectoare şi structuri ale Republicii Moldova şi pentru dezvoltarea infrastructurii energetice dintre cele două state. ”Practic, așa cum discutam și în cadrul întâlnirii bilaterale, precum și în cadrul întrevederii cu doamna președinte Maia Sandu, prin aceste proiecte nu urmărim altceva decât să facilităm procesul de aderare și de conectare al Republicii Moldova cu spațiul european”, afirmă șeful Cabinetului de Miniștri de la București.
”Republica Moldova a pornit ferm pe calea reformelor şi a integrării europene cu scopul de a oferi un trai bun cetăţenilor săi. Vom acorda întreg sprijinul nostru și vom folosi toată experiența noastră pentru a v-o împărtăși și dumneavoastră. Spun toate acestea pentru că nu este un drum uşor, dar este un efort necesar, benefic şi pentru care vă susţinem cu tărie”, continuă Ciucă.
Războiul din Ucraina, implicaţiile lui majore asupra Republicii Moldova, precum şi acţiunile tot mai agresive de destabilizare susţinute de Rusia şi de interese locale ostile, toate acestea reclamă o coordonare strânsă şi constantă între România și R.Moldova, precizează oficialul român.
Potrivit lui Ciucă, România a propus recent la nivel european crearea unui regim de sancțiuni pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova.”Continuăm demersurile în această direcție şi vom lucra îndeaproape cu Guvernul de la Chişinău, cu statele membre ale Uniunii Europene şi cu instituţiile europene pentru transpunerea în practică a acestui obiectiv”.
De partea sa, premierul R.Moldova, Dorin Recean, a declarat că datorită susținerii și ajutorului din partea României, Uniunii Europene și a statelor membre, am reușit să trecem cu bine de iarnă. ”Reconfirm cetățenilor: nu suntem singuri, suntem parte a unei familii de prieteni pe care putem conta întotdeauna. Mi-am asumat să mă implic personal în dezvoltarea relației apropiate cu România. Așa cum spuneam și la București, România este avocatul nostru în toate instituțiile europene. Astfel, noi putem avansa în parcursul nostru european, în pofida provocărilor de securitate generate de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei”.
”Reușim să ne coordonăm rapid și eficient cu Bucureștiul pe dosarele de interes reciproc, în spiritul solidarității și relației speciale, în care împărtășim trecutul, gestionăm prezentul și construim viitorul. Președinta Maia Sandu a promulgat chiar ieri legea care confirmă adevărul istoric incontestabil: limba de stat este limba română. Punct. Astăzi, am convenit cu prim-ministrul Ciucă acțiunile comune de perspectivă în realizarea programului național pentru următorii trei ani privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale din Republica Moldova, inclusiv populația adultă”, a punctat Recean.
Extinderea relațiilor economice este un alt subiect important pe agenda moldo-română, afirmă premierul. ”Identificăm mai multe oportunități pentru investiții, comerț, dezvoltare de proiecte comune. Sectoarele vizate sunt energia, tehnologiile informaționale, telecomunicațiile, serviciile financiar-bancare, integrarea piețelor de capital, turismul. Schimburile comerciale și sociale vor fi facilitate de extinderea infrastructurii de interconectare. Suntem determinați să dezvoltăm infrastructura podurilor peste Prut, vom îmbunătăți conectivitatea transfrontalieră. Primul jalon concret: în luna mai lansăm circulația pe podul de pontoane Leova-Bumbăta; urmează modernizare a trei poduri existente: Sculeni, Sculeni-Cahul-Oancea, Leușeni-Albiţa, iar pentru aprilie țintim aprobarea și semnarea acordurilor corespunzătoare”, a mai afirmat șeful Cabinetului de Miniștri de la Chișinău.
”Muncim pentru creșterea capacității de interconectare a rețelelor electrice, dar, foarte important, și pentru integrarea infrastructurii de piață energetică prin organizarea platformelor de comercializare. Cetățenii noștri vor simți beneficiile colaborării guvernelor de la Chișinău și București și urmare a activării în aprilie a regimului de control comun la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni-Albița”, a conchis premierul moldovean.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău, a fost primit joi și de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Cu această ocazie, Maia Sandu a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat, astfel încât populația și economia Republicii Moldova să treacă cu bine peste iarna complicată, determinată de o creștere exponențială a costurilor la energie și gaze, precum și de lipsa acută a furnizării acestor resurse, în special prin întreruperea furnizării de către Gazprom timp de câteva luni.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit, la rândul său, pentru decizia Parlamentului Republicii Moldova de a adapta legislația în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale, respectiv de a acorda limbii române statutul de limbă oficială în Republica Moldova.
Președintele Maia Sandu a prezentat pașii făcuți de Republica Moldova pentru îndeplinirea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene în scopul pregătirii deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Principalele probleme ale justiției au fost invocate în paralel cu eforturile Guvernului Republicii Moldova de a asigura stabilitatea, securitatea și siguranța fiecăruia dintre cetățeni. În privința acestor aspecte, președintă Maia Sandu a salutat cooperarea deosebită între România și Republica Moldova, pentru a depăși provocările generate de încercările repetate de destabilizare a situației politice și sociale intervenite din partea Federației Ruse.
Totodată, a fost prezentat stadiul realizării programului de sprijin finanțat cu 100 de milioane de euro de către Guvernul României. În acest sens, premierul român a anunțat deblocarea primei părți de 25 milioane euro a acestui program, care a fost aprobată de către Guvernul României.