
Politică
Belarusul recunoaște că va găzdui arme nucleare rusești
lukashenko_putin.jpg

Ministerul de Externe de la Minsk a transmis, printr-un comunicat, că a decis să găzduiască arme nucleare tactice ruse după ani de presiuni din partea Statelor Unite şi aliaţilor lor pentru schimbarea orientării sale politice şi geopolitice.
„În ultimii peste doi ani şi jumătate, Republica Belarus a făcut obiectul unei presiuni politice, economice şi informaţionale fără precedent din partea SUA, a Regatului Unit şi a aliaţilor lor din NATO, precum şi a statelor membre ale Uniunii Europene”, indică declaraţia diplomaţiei belaruse.
„Având în vedere aceste circumstanţe, riscurile şi îngrijorările justificate ce rezultă din ele în sfera securităţii naţionale, Belarusul este nevoit să răspundă prin consolidarea propriei securităţi şi a propriei capacităţi de apărare”, adaugă declaraţia citată.
Autorităţile de la Minsk susţin că planurile nucleare ruse nu contravin acordurilor de neproliferare internaţionale, întrucât Belarusul nu va avea un control asupra armelor respective.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, sâmbătă, că, în viitor, Moscova ia în calcul să desfăşoare armament nuclear tactic în ţara vecină Belarus, ceea ce a dus la escaladarea tensiunilor cu Occidentul.