
Politică
România-Polonia-Ucraina: un posibil triunghi de forță în estul Europei
morawiecki_ciuca.jpg

Premierul de la Varșovia a remarcat că rolul regiunii central şi est-europene a crescut, în contextul războiului declanșat de Kremlin, ceea ce necesită "planuri strategice semnificative", mai ales după victoria Ucrainei asupra Rusiei.
Potrivit premierului polonez, este nevoie de planuri foarte ambiţioase din punct de vedere economic, investiţional şi de afaceri, dar și din punct de vedere strategic, al cooperării militare.
Şeful guvernului polonez a mărturisit că vede în România "un aliat foarte mare, în lupta pentru interesele noastre comune".
Mateusz Morawiecki a însoțit această propunere și de o abordare iliberală, deloc de mirare, cunoscând orientarea politică internă a guvernului polonez.
El a afirmat că, mult timp, "ţările noastre au fost jucate de cei din Est şi din Vest. Bineînţeles, nu se poate compara presiunea din Vest faţă de cea din Est, dar trebuie să ne dăm seama că primele decenii naive de transformare, de capitalism erau, în acelaşi timp, decenii în care am fost în mare parte folosiţi pentru scopurile proprii ale Europei vestice. Din România, din Polonia au plecat mulţi oameni. Acum, în Polonia revin sute de mii de oameni, pentru prima dată în istoria noastră", a spus Mateusz Morawiecki, citat de Agerpres.
Dacă succesul economic polonez de astăzi este un rezultat al politicilor iliberale sau mai curând al guvernării liberale a lui Donald Tusk și al folosirii inteligente a fondurilor europene, rămâne o discuție lungă. După cum rămâne întrebarea în ce măsură Polonia ar fi atins un grad de bogăție nemaivăzut în istoria sa, fără apartenența la Uniunea Europeană. Întrebare valabilă și pentru România, de altfel.
Cert este un lucru: că România pur și simplu nu poate rata oportunitatea de a se apropia strategic de Polonia și Ucraina.
Guvernările vin și se duc. Unele lucruri nu se schimbă niciodată.
România și Polonia sunt în aceeași măsură interesate de o Ucraină liberă și puternică.
O Ucraină în plină dezvoltare va aduce oportunități economice extraordinare pentru Polonia și România. Și, de ce nu, pentru Republica Moldova, care ar putea fi atrasă în această construcție.
Ucraina trebuie sprijinită și militar. Cu sau fără apartenența la NATO, ea trebuie să fie suficient de puternică și de înarmată pentru ca Rusia să nu mai îndrăznească vreodată să o atace.
Și mai este ceva: multă vreme aflată într-un parteneriat privilegiat cu Polonia, Ungaria este acum "out" din toate discuțiile strategice regionale, ca urmare a atitudinii ei pro-ruse.
Polonezii se numără printre europenii cel mai puternic angajați în susținerea Ucrainei. Românii ar trebui să înceteze a mai asculta cântecele sirenelor de la Kremlin și să urmeze exemplul polonezilor. Este pur și simplu în interesul nostru.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica