
Politică
Viktor Orban: sensul UE sub semnul întrebării
orban-viktor.jpg

La un interval de o săptămână, două sondaje au studiat atitudinea populației ungare față de Uniunea Europeană. Pentru început, să notăm că pentru prima dată după mai multe luni, inflația în Ungaria a scăzut față de luna precedentă, de la 25,7% la 25,4% în februarie. Chiar și așa, ritmul creșterii prețurilor rămâne aici cel mai ridicat din Europa. În afara de Ungaria, un singur stat a înregistrat un procent de peste 20%, Letonia. Restul, mai puțin: Slovacia, Bulgaria și România între 13 și 15%, iar alte țări, printre care și Slovenia, sub 10%. Toate acestea au votat sancțiunile împotriva Rusiei, și totuși se pare că guvernele țărilor respective au reușit să reducă inflația.
În acest timp, guvernul ungar, condus de Viktor Orban, împânzea sistematic de anul trecut străzile cu afișe și presa cu mesaje care făceau responsabile Bruxelles-ul pentru creșterea prețurilor din Ungaria și a distrugerii economiilor europene în general. Un sondaj publicat de curând arăta că această campanie a prins la populație. Conform unui sondaj local realizat la începutul lunii martie, 63% dintre maghiari consideră că sancțiunile de la Bruxelles sunt cauza inflației, în timp ce în decembrie, acest procent era mult mai mic, 47%. Totodată s-a modificat invers procentul celor care dau vina pe politica economică a guvernului: dacă în decembrie, 74% erau de această părere, în martie doar 65%. Surprinzător, propaganda a influențat nu doar alegătorii proguvernamentali, ci și pe cei de opoziție și indecișii, în proporție de 20% mai mulți în doar 3 luni.
Un alt sondaj, de data aceasta european, a confirmat acest trend. Doar 39% au părere pozitivă despre Uniunea Europeană, 42% au o părere neutră, iar 19%, negativă. Procentul celor care sprijină UE a scăzut simțitor, cu 12% în doar 6 luni, indică Eurobarometru. Din același sondaj reiese că 52% dintre maghiari sunt de acord cu măsurile luate că răspuns la invazia rusă în Ucraina, o cifră mai mică față de cea din sondajul amintit mai devreme.
Oricum, se pare că premierul Viktor Orban a simțit aceste rezultate ca o confirmare a discursului său mediatic, pe care l-a ridicat la un nou nivel într-un interviu radiodifuzat. Uniunea Europeană a fost creată pentru a aduce cetățenilor săi securitate și bunăstare. Însă politica unor țări europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse au adus Europa în pragul războiului. Apoi, sancțiunile subminează economia Europei și sunt cauza directă a tuturor evoluțiilor negative, argumentează Orban.
”Deci ceea ce se întâmplă este nu doar că unele țări au alunecat în război contra voinței lor, dar întreaga existență a UE, sensul UE se pune sub semnul întrebării în ochii oamenilor, pentru că cele două scopuri pentru care susținem, finanțăm, vrem să existe și o alimentăm - pacea și prosperitatea - a renunțat la ambele. Este o situație complet nouă”, a spus Viktor Orban. Insă el și-a asigurat ascultătorii că acordă mare parte a timpului său înțelegerii pericolelor pe care ni le aduce Uniunea Europeană și cum poate să corecteze greșelile făcute de Uniune.