Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


”Rusia începe să plătească și la ea acasă pentru acțiunile sale” (Interviu RFI)

tatarsky_.jpg

Portret al bloggerului rus Vladen Tatarsky, asasinat într-o cafenea din Sankt Petersburg, expus pe o stradă din oraș, 2 aprilie 2023
Sursa imaginii: 
REUTERS - ANTON VAGANOV via rfi.fr

Asasinarea, la Sankt Petersburg, a bloggerului militar rus Vladlen Tatarski – pe numele său real Maxim Fonin - un susținător fervent al ofensivei din Ucraina, a creat o adevărată undă de șoc în Rusia. Mai ales că atentatul a avut loc ”pe teren propriu”, mai exact chiar într-o cafenea a lui Evgheni Prigojin, liderul grupului Wagner...

Radio France Internationale i-a adresat trei întrebări pe această temă domnului Lukas Aubin, director de cercetare la Institutul pentru Relații Internaționale și Strategice (Iris), autorul volumului Géopolitique de la Russie, publicată în Franța la editura La Découverte:

RFI: Ancheta privind această explozie într-o cafenea din Sankt Petersburg este în curs de desfășurare, dar putem spune că însuși Vladlen Tatarski a fost ținta. El a fost cel căruia i s-a dat statueta care a provocat explozia. Cine a fost el și de ce anume el a fost ținta?

Lukas Aubin: Da, este evident că el a fost ținta, deși trebuie să fim foarte atenți în această etapă. Cu toate acestea, știm că era un blogger militar, evident pro-rus. Ceea ce este interesant în legătură cu profilul său este că s-a născut în regiunea Donețk, deci, din punct de vedere teoretic, era ucrainean.

Din 2014, când Crimeea a fost anexată, iar republicile separatiste Donețk și Lugansk au început să se desprindă de Ucraina, a evadat din închisoare, fiind condamnat la acea vreme pentru jaf bancar. Și, încetul cu încetul, a început să fie prezent în mass-media, mai ales în Rusia, unde a devenit un așa-numit blogger militar, adică a mers pe teren în estul Ucrainei răspândind informații pro-rusești, care erau apoi retransmise în mass-media din Rusia.

În cele din urmă a devenit un fel de favorit al presei în Rusia lui Vladimir Putin. Acest lucru îl face, în mod evident, o figură importantă în Rusia, dar, de asemenea, și ținta  mai multor persoane ce sunt împotriva lui Putin, atât în Ucraina, cât și în Rusia.

Informațiile sunt controlate în Rusia, în special în ceea ce privește războiul din Ucraina. De ce bloggeri ca el sunt singurii cărora li se permite să vorbească despre strategia rusă în țară?

Evident, doarece urmează linia regimului. Ei nu-i critică deloc pe Vladimir Putin și elita rusă în general. Sunt oameni care sunt în favoarea anexării estului Ucrainei, în favoarea Rusiei. Drept urmare, au multe oportunități. Aceasta este o trăsătură foarte caracteristică a sistemului actual al lui Vladimir Putin, faptul că poți fi un fost infractor de drept comun, poți să fi evadat dintr-o închisoare, dacă urmezi linia partidului, poți deveni fără probleme o personalitate cât se poate de respectabilă și influentă, să ai acces la mass-media rusă și așa mai departe. Este o particularitate uimitoare a Rusiei de astăzi...

Cine i-ar fi vrut moartea?

Există mai multe posibilități. În acest moment, vorbim despre o rezistență în interiorul societății rusești, de partea lui Navalnîi, care este în prezent încarcerat în Rusia și care este unul dintre principalii opozanți ai lui Vladimir Putin. Așadar, ar putea fi o personalitate de acest tip. Dar, evident, nu putem ști acest lucru  acum.

Ar putea fi, de asemenea, cineva din Ucraina, care ar dori să poarte un război pe teritoriul Federației Ruse. Deocamdată, este prea devreme să spunem cine și ce a făcut. Cu toate acestea, știm că este o continuare a ceea ce s-a întâmplat acum câteva luni cu fiica lui Alexandr Dughin, care a fost ucisă într-o explozie de mașină.

Putem vedea că astăzi, dacă Rusia duce un război pe teren în Ucraina, începe în sfârșit să "plătească" pentru consecințele acțiunilor sale, pe propriul teritoriu, la ea acasă, ceea ce nu nu s-a întâmplat cu adevărat în primele luni ale războiului. Astăzi, avem semne că există o rezistență în interiorul Federației Ruse, pe teritoriul rus, care nu este de acord cu regimul lui Vladimir Putin.

 

Traducere de Axenia Dociu după interviul publicat de rfi.fr