Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Președintele Statelor Unite, Joe Biden, face apel la Belfast la restabilirea unui executiv partajat între unioniști și separatiști în Irlanda de Nord

joe_biden.png

Joe Biden
Președintele Biden a făcut apel la Belfast la toate partidele politice din Irlanda de Nord să revină la guvernarea partajată, întretruptă de peste un an
Sursa imaginii: 
Captură video

Prezent la Belfast cu prilejul aniversării a 25 de ani de la Acordul din Vinerea Mare care a pus capăt războiului civil din Irlanda de Nord, președintele SUA Joe Biden a făcut apel atât toate forțele politice să revină la executivul care guvernează în consens provincia. După discursul de la Belfast, președintele Biden a plecat într-o vizită în Republica Irlanda, țara de baștină a strămoșilor săi pe linie maternă.

Președintele Biden a făcut apel la restabilirea împărțirii puterii în Adunarea Legislativă de la Stormont. În timpul unui discurs la Universitatea Ulster, președintele Biden a spus: "Cred că instituția democratică instituită prin Acordul din Vinerea Mare rămâne esențială pentru viitorul Irlandei de Nord. Este o decizie pe care trebuie să o luați voi, nu eu".

Principalul partid protestant pro-britanic Partidul Democratic Unionist (DUP) boicotează Adunarea de mai bine de un an, în semn de protest față de controalele vamale la mărfurile venite din Marea Britanie, prevăzute de acordul Brexit cu Uniunea Europeană.

 Președintele Biden a salutat semnarea Acordului din Vinerea Mare în urmă cu 25 de ani, săptămâna aceasta, și a spus că "pacea nu a fost inevitabilă - nu putem uita asta niciodată". El a spus că păstrarea păcii din acord este o "prioritate" atât pentru Democrații, cât și pentru Republicani din SUA

El a declarat că Produsul Intern Brut al Irlandei de Nord a crescut de peste două ori de la semnarea acordului în 1998. Președintele Biden a încurajat liderii din Regatul Unit și UE să abordeze problemele create de Brexit într-un mod care să servească interesele Irlandei de Nord.

Înaintea discursului său, președintele Biden s-a întâlnit cu prim ministrul britanic Rishi Sunak și cu liderii partidelor politice din Irlanda de Nord.

Acordul din Vinerea Mare semnat pe 10 aprilie 1998 de prim miniștrii UK și Republicii Irlanda, Tony Blair și Bertie Aherne, a fost negociat cu contribuția importantă a fostului senator american John Mitchell, trimisul special al președintelui de la acea vreme, Bill Clinton.

Acordul, care prevede co-guvernarea provinciei între unioniștii pro-britanici și separatiștii pro-Irlanda a fost aprobat prin referendum în Irlanda de Nord în timp ce un referendum din Republica Irlanda a aprobat eliminarea din constituție a articolelor 2 și 3 care consfințeau pretenții teritoriale la Irlanda de Nord.

Acum președintele Biden, care este de religie catolică, vizitează Republica Irlanda de unde strămoșii săi pe linie maternă au emigrat în Statele Unite în secolul XIX. Deși familia tatălui său a emigrat din Anglia, Joe Biden a fost perceput ca fiind un politician pro-irlandez, inclusiv față de formațiunea paramilitară separatistă Armata Republicană Irlandeză (IRA).

Acum el este așteptat în comitatul Mayo, de familia Blewitt și în Louth de familia Finnegan, care îl vor întâmpina pe “vărul Joe”, ruda lor de gradul patru.