
Politică
R.Moldova a depus la Bruxelles contribuțiile la Raportul privind Extinderea UE. Nicu Popescu:”Este un moment istoric”
popescu_3.jpg

După ce i-a înmânat oficialului european contribuțiile Republicii Moldova pentru Raportul de Extindere a UE pentru 2023, Nicu Popescu a declarat că este un moment istoric și un prim exercițiu de acest gen pentru R.Moldova, un exercițiu în care sute de angajați ai instituțiilor de stat au prezentat progresele și reformele din ultimul an.
Șeful Externelor de la Chișinău susține că a avut o discuție productivă despre ”progresele substanțiale ale Republicii Moldova în realizarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene”. Cu acest prilej, Nicu Popescu a reiterat angajamentul autorităților de a continua realizarea agendei de reforme, astfel încât negocierile de aderare să poată fi inițiate într-un termen cât mai restrâns.
Ministrul moldovean de Externe dar și șeful Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE au vorbit și despre organizarea summit-ului Comunității Politice Europene, o oportunitate unică pentru Republica Moldova de a-și afirma aspirațiile europene și de a consolida relațiile cu partenerii noștri. La evenimentul din 1 iunie de la Chișinău sunt așteptați peste 50 de șefi de stat și de guvern.
De asemenea, la Bruxelles, Nicu Popescu a mai avut întrevederi cu Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate, Katarína Mathernová, director general adjunct al direcției generale Vecinătate și Negocieri de Extindere, oficiali NATO, dar și oficiali europeni.
Într-o rezoluție adoptată miercuri, eurodeputații au declarat că aderarea Republicii Moldova la UE ar reprezenta o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică. PE cere ca negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova să înceapă până la sfârșitul anului 2023, în urma îndeplinirii celor nouă etape identificate de Comisia Europeană. În același timp, eurodeputații și-au reafirmat sprijinul pentru viitoarea aderare la UE a Republicii Moldova, ca urmare a solicitării țării în 2022, recunoscând în același timp progresele Guvernului în ceea ce privește reformele și nivelul de aliniere la acquis-ul UE.
Totodată, PE solicită Guvernului de la Chișinău să continue cu fermitate agenda sa de reformă privind democrația și statul de drept, să avanseze în direcția punerii în aplicare depline a Acordului de asociere cu UE și a zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare, să combată criminalitatea organizată și gravă la nivel internațional și transnațional și să continue eforturile de creștere a securității energetice a țării.
În contextul rezoluției PE, președinta Maia Sandu a menționat că Republicii Moldova i s-a confirmat, încă o dată, că este așteptată în marea familie europeană.
”Locul Moldovei este în Uniunea Europeană - acest lucru este cerut de cetățenii noștri, pentru acest obiectiv muncesc instituțiile noastre și avem tot sprijinul statelor europene să devenim membru al UE. Le mulțumim prietenilor noștri europeni care au încredere în noi și apreciază contribuția noastră pentru asigurarea stabilității și păcii în regiune. Instituțiile statului vor îndeplini recomandările Comisiei Europene, așa încât să fim gata de a începe negocierile de aderare. Moldova europeană este calea aleasă de cetățenii noștri. Vom spune acest lucru răspicat, cu o singură voce, pe 21 mai la Adunarea cetățenilor”, a declarat șefa statului, Maia Sandu.