
Politică
Ambasadorul rus la Chișinău, convocat la MAEIE după ”declarațiile denigratoare” ale unor oficiali ruși la adresa R.Moldova și UE
vasentov_0.jpg

Reacția vine după ce Dmitri Medvedev, fostul președinte rus și actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Republica Moldova nu mai există ca ţară pentru că a fost ”vândută” României de guvernarea pro-occidentală. ”O creatură misterioasă pe nume Recean a anunţat că nici preşedintele Rusiei, nici feţele oficiale ruse nu vor putea intra în ţara lor – Moldova. În primul rând, nimeni nici nu intenţiona să plece acolo. Poate, cumva, mai târziu. În al doilea rând, nici nu există o astfel de ţară. Şefii locali au vândut-o României, devenind trădători de patrie. Să se lămurească poporul cu ei. Şi să decidă, în sfârşit, cine sunt moldoveni sau români”, a spus Medvedev.
Iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că autoritățile de la Chișinău se îndreaptă spre rusufobie, iar Moldova vrea să devină ”o țară neprietenoasă”.
De partea sa, premierul moldovean, Dorin Recean, a declarat, în seara zilei de joi la TV8 că Vladimir Putin, dar și alți oficiali ruși au interdicție de intrare în R.Moldova.”Noi avem o listă lungă și tot îi trimitem înapoi acasă. Lista neagră nu este publică, iar unii oficiali vor afla că sunt incluși în ea atunci când vor încerca să intre în Republica Moldova. Și Putin are interdicția de a intra în R.Moldova. O să facem la un moment dat o listă publică. În prezent este suficient mecanismul care funcționează. Vă asigur că nimeni care nu trebuia să intre, nu intră. Toți cei care propagă și seamănă război, o să le închidem gura”, a menționat Dorin Recean.
Potrivit prim-ministrului R.Moldova, Rusia trebuie să respecte cetățenii și instituțiile Republicii Moldova. ”Federația Rusă nu trebuie să ne spună nouă ce trebuie sau ce nu trebuie să facem. Republica Moldova este o țară independentă, suverană și oricine nu respectă alegerea poporului, asta este atitudinea noastră. O să le spunem că fiecare trebuie să-și știe locul și dacă au să-și facă ceva acasă, să-și facă acasă. Ei nu pot să ne impună reguli, trebuie să aibă o atitudine respectuoasă față de cetățenii Republicii Moldova, instituții. Nu vom tolera ca aceștia să încalce fie legislația Republicii Moldova, fie drepturile și alegerile noastre”, a punctat Dorin Recean.