Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Când va câștiga Ucraina războiul? Atunci când va deveni parte a Occidentului (expert)

ucraina_rusia_ue_steag.jpg

Sursa imaginii: 
© Andrey Politov | Dreamstime.com via rfi.fr

Războiul din Ucraina este unul pentru occidentalizarea țării. Iar Rusia va fi cu adevărat înfrântă atunci când Ucraina va deveni parte a Vestului. Iată ideile principale ale unei analize publicate de Politico Europe, în preajma așteptatei contraofensive a Kievului.

Autorul analizei este Ivo Daalder, a fost ambasador al SUA la NATO, președintele Chicago Council on Global Affairs și gazda podcastului săptămânal "World Review with Ivo Daalder".

Discutând la Kiev cu lideri ucraineni, expertul a înțeles preocuparea lor nu doar pentru apropiata contraofensivă, cât pentru viitorul mai îndepărtat al țării.

Fostul ambasador american la NATO consideră că, în esența sa, acest război nu este o luptă pentru teritoriu, ci pentru viitorul Ucrainei.

În orice caz, Rusia este hotărâtă să controleze destinul politic al vecinului său.

Chiar dacă Ucraina reușește să împingă forțele militare rusești până la granițele sale din 1991, conflictul nu se va încheia cu adevărat. Oficialii serviciilor de informații ucrainene estimează că, dacă luptele s-ar opri în acest an, Rusia ar fi deja capabilă să reconstituie suficiente capacități pentru a relua războiul până în 2027-2028, chiar și în condițiile în care sancțiunile economice rămân în vigoare.

 

Nu este vorba doar despre teritorii 

Așadar, pentru a pune cu adevărat capăt conflictului – spune autorul american - Rusia va trebui să înțeleagă sau să fie făcută să înțeleagă că viitorul Ucrainei va fi decis la Kiev, nu la Moscova.

Astfel, eșecul strategic al lui Putin va fi complet doar în situația în care Moscova va ajunge să înțeleagă că Ucraina este definitiv pierdută - pierdută fizic, economic, politic și strategic. Iar asigurarea acestui eșec ar trebui să fie obiectivul final - nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Occident.

Occidentul este acum angajat în sprijinirea puternică a Ucrainei, în planul securității. Iar acest sprijin, pentru a se apăra atât timp cât este necesar , va fi vital, atât în timpul actualei faze a luptelor, cât și după ce acestea se vor încheia.

Dar de unul singur, sprijinul în materie de securitate nu este suficient, deoarece este posibil să nu descurajeze Moscova și este puțin probabil să liniștească Kievul. Ceea ce Ucraina dorește - și are nevoie - sunt garanții reale de securitate: un angajament de a veni în apărarea sa în circumstanțe convenite.

Aderarea la NATO ar putea fi posibilă în viitor, dar este puțin probabil ca aceasta să se producă în curând.

Dar SUA și alte țări NATO trebuie să precizeze clar că sunt angajate față de securitatea Ucrainei și că vor explora aranjamente provizorii, până când aceasta va deveni membru cu drepturi depline - așa cum au făcut pentru Finlanda și Suedia .

Dezbaterea privind aderarea la NATO riscă să ascundă un adevăr mai mare: securitatea Ucrainei se află cu - și în - Vest, iar conflictul nu se poate încheia până când Ucraina nu face parte din acesta. Întrebarea nu este dacă Ucraina ar trebui să devină parte a Occidentului, ci cum și când, este de părere fostul ambasador al SUA la NATO, în articolul din Politico Europe.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 16 mai 2023