
Politică
Europa Plus: Președintele Zelenski distins cu premiul ”Carol cel Mare”
zele_carol_cel_mare.jpg

La ceremonie au participat cancelarul german Olaf Scholz, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alți lideri politici europeni, precizează publicația day.kyiv.ua.
”Rusia duce un război agresiv, care umple de durere Ucraina dar și Europa… Este un război împotriva a tot ceea ce reprezintă Europa astăzi… un război care demonstrează că doar rămânând uniți putem rezista”, a spus în cadrul ceremoniei cancelarul Olaf Scholz, care și-a încheiat discursul rostind în limba ucraineană cuvintele: ”Ucraina este aici ! Ucraina este Europa ! Glorie Ucrainei !”
Premiul Carol cel Mare este atribuit anual, începând din 1950, de către autoritățile orașului german Aachen personalităților care își aduc contribuția la unitatea Europei. Este acordat în memoria lui Carol cel Mare (747-814), din dinastia Carolingienilor, Împăratul francilor și fondatorul a ceea ce avea să devină Sfântul Imperiu Roman în perioada Evului Mediu, primul lider politic din istorie care a reușit să unească cea mai mare parte a țărilor din Vestul și centrul Europei.
Printre primii laureați ai premiului se numără Jean Monnet (1953), Konrad Adenauer (1954), Winston Churchill (1956) și Robert Schuman (1958). În 2020 premiul i-a fost acordat președintelui României, Klaus Iohannis.
R Moldova: Reabilitare a coridorului feroviar Nord-Sud cu finanțare UE și BERD
UE va oferi Republicii Moldova 20 de milioane de euro sub formă de grant, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va acorda un împrumut în condiții avantajoase în valoare de 23 mln de euro, pentru renovarea a două tronsoane de cale ferată, care vor permite fluidizarea transportului de mărfuri din Ucraina în UE prin Moldova, informează agenția Moldpres.
Proiectul va asigura creșterea potențialului logistic și de tranzit al țării, pentru început prin reabilitarea tronsonului feroviar Vălcineț – Bălți – Ungheni, iar apoi, în a doua fază a lucrărilor, a tronsonului Chișinău – Căinari.
Reabilitarea tronsoanelor care aparțin coridorului feroviar Nord-Sud al Moldovei va stimula dezvoltarea economică a țării și va facilita transportul mărfurilor din Ucraina către Uniunea Europeană prin R. Moldova.
De asemenea, proiectul va contribui la securitatea alimentară, facilitând accesul mărfurilor ucrainene la cel mai mare port din Marea Neagră, Constanța, precum și la porturile Galați, Reni, Ismail și Giurgiulești.
Georgia își reafirmă susținerea pentru Ucraina la summitul de la Reykjavik
Georgia susține cu fermitate integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și condamnă agresiunea Rusiei, care încalcă toate normele dreptului international, a declarat premierul georgian Irakli Gharibashvili în discursul pe care l-a susținut miercuri la summitul Consiliului Europei de la Reykjavik, Islanda, transmite televiziunea 1tv.ge.
”Astăzi ne confruntăm cu una din cele mai importante provocări din istoria Europei, agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, care încalcă prevederile Acordului de la Helsinki, declarațiile ONU și toate normele de drept internaționale.
Sprijinim cu toată fermitatea integritatea și suveranitatea Ucrainei, pentru că ne aducem aminte prea bine de războiul pe care Rusia l-a declanșat împotriva țării noastre în 2008. Am suferit enorm atunci, am avut pierderi uriașe în vieți omenești și am pierdut 20 % din teritoriul national. Noi georgienii știm foarte bine costurile războiului și prețul păcii”, a spus șeful guvernului Georgian.
Au contribuit la realizarea Revistei presei Europa Plus:
Vika Pavchak - Ucraina
Corina Vulpe - Republica Moldova
Salome Paksadze - Georgia
Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus
Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei