
Politică
Europa Plus: Majorare cu iz electoral a alocației pentru copii în Polonia
kazinsky.jpg

Potrivit publicației Wiadomosci, PO cere ca această alocație să crească începând din iunie a.c. și nu de la sfârșitul acestui an, așa cum dorește PIS, pe care-l acuză că amână intenționat decizia din rațiuni electorale. Alegerile parlamentare ar urma să aibă loc la sfârșitul acestui an, la o dată ce nu a fost încă stabilită, iar anul viitor sunt programate alegerile locale și cele europarlamentare.
De asemenea, PIS intenționează să majoreze salariul minim de două ori în 2024 ”pentru a-i ajuta pe oameni să facă față inflației ridicate”, a declarat ministrul Familiei și Politicii Sociale, Marlena Malag.
Costul vieții a crescut semnificativ în ultimele luni în Polonia, iar în februarie rata anuală a inflației a atins cel mai ridicat nivel din mai mult de un sfert de secol, ajungând la 18,4%. În aprilie, inflația a fost de 14,7%.
“Salariul minim anul viitor va fi de peste 4.200 de zloți (1.015 dolari)”, a declarat Malag, citat de agenția de presă controlată de stat PAP. Ea a precizat că, la fel ca în 2023, anul viitor salariul minim va fi majorat în două etape – de la 1 ianuarie și 1 iulie.
Salariul minim a fost majorat la 3.490 de zloți din ianuarie 2023 și va fi ridicat la 3.600 de zloți din iulie.
Ungaria: O nouă lege privind conflictul de interese, la insistențele CE
Guvernul Orban a trimis la Bruxelles, în vedera consultării de către experții Comisiei Europene, proiectul de lege privind conflictul de interese care prevede interzicerea numirii în Consiliile de administrație ale universităților a funcționarilor publici, transmite publicația Nepszava. Adoptarea actului normativ este una din condițiile puse de CE pentru eliberarea următoarelor tranșe din PNRR.
Potrivit noii legi, ar urma să fie excluși din consiliile de administrație ale universităților funcționarii din Administrația Prezidențială, Curtea Constituțională, Autoritatea Națională pentru Informatică și libertatea informațiilor, Biroul pentru Control energetic și servicii publice, Autoritatea Națională pentru mass media și comunicații, Oficiul Concurenței, Biroul Electoral Central, etc. Față de ultima variantă a textului, care fusese respinsă de Bruxelles, în actualul proiect se prevede că și funcționarii din primării vor avea interdicție de a fi numiți în aceste consilii de administrație.
Cu o zi înainte ca proiectul să fie trimis Comisiei Europene, comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, anunța că guvernul Orban nu a îndeplinit toate condițiile pentru deblocarea subvențiilor prevăzute în programul Erasmus. Comisia Europeană urmează să anunțe rezultatele evaluării sale asupra proiectului în următoarele zile.
Slovacia : Moartea prematură a unui artist
Actorul și muzicianul slovac Daniel Heriban, a încetat din viață recent la vârsta de doar 43 de ani, în urma unui infarct, potrivit publicației aktuality.sk. ”Echipa noastră a încercat reanimarea pacientului la domiciliul acestuia, dar din păcate eforturile noastre nu au fost suficiente”, a transmis purtătorul de cuvânt al serviciului de ambulanță local din orașul Svätý Jur.
Dano Heriban, născut în 25 martie 1980 à Trnava, a interpretat multe roluri în filme, seriale și piese de teatru, câștigându-și o popularitate notabilă la nivel național. Este deținătorul mai multor premii la festivalele naționale de teatru, în calitate de actor al Teatrului național din Bratislava și la mai multe festivale de film.
Era absolvent al Conservatorului, cu specialitatea acordeon, precum și al Academiei de Artă dramatică din Bratislava. A fost căsătorit de două ori, având un copil din prima căsătorie și doi din cea de a doua.
Au contribuit la realizarea Revistei Presei Europa plus:
Agnieszka Kuśmierz - Polonia
Sara Opauszki - Ungaria
Jozef Žigo - Slovacia
Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus
Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei