
Politică
Greva profesorilor continuă. Cristian Seidler (USR): Guvernul are o atitudine sfidătoare
Cristian Seidler masuri fiscale abureala posturi neocupate.jpg

Cristian Seidler spune despre greva profesorilor că ”această criză nu a început recent, așa cum lasă să se înțeleagă Guvernul, pentru că există demersuri și nemulțumiri ale celor din educație care datează de peste un an de zile. Atitudinea cu care a fost tratat acest protest din partea Guvernului e una sfidătoare (...). În săptămâna dinainte de Ordonanța austerității, statul român a încărcat în sistemul electronic de achiziții publice achiziții de mașini de 4,4 miliarde de lei. Cred că dacă Guvernul s-ar fi pus la masă spunând uitați, am anulat toate achizițiile de autoturisme anul acesta, o să meargă toți funcționarii publici și toți demnitarii cu ce autoturisme am avut până acum și avem să punem pe masă 4,4 miliarde de lei, astăzi nu ar mai fi grevă”.
De ce nu pot crește salariile profesorilor
Profesorii despre examenele naționale: în orice război există pagube colaterale
Deputatul USR crede că soluția la greva profesorilor este oprirea risipei bugetare de către autorități: ”USR a spus care sunt soluțiile corecte în acest caz. În primul rând, ar trebui oprită risipa guvernamentală. Risipă înseamnă și ce spuneam anterior, să-ți cumperi brusc, într-o săptămână, autoturisme de 4,4 miliarde de lei, risipă înseamnă și să nu tai pensiile speciale, măcar o parte din cele aflate în plată, risipă înseamnă să finanțezi tot felul de instituții publice absolut nenecesare, Institutul Levantului, Academia Oamenilor de Știință (...), înseamnă să-ți raționalizezi angajările și nu, nu înghițim perdeaua de fum cu oprirea angajărilor, pentru că anul trecut, la fel au fost oprite angajările și statul român s-a pricopsit cu 11.000 de angajați în plus”.