
Politică
În Spania, un „tsunami” de dreapta (France24)
spania_.jpg

Socialiștii lui Sanchez (PSOE) au obținut un număr considerabil mai redus de voturi la alegerile municipale și regionale de duminică, 28 mai, în Spania, în comparație cu Partidul Popular (PP, de dreapta) al lui Alberto Nuñez Feijoo, care a dorit să transforme aceste alegeri într-un veritabil referendum național privind politica guvernamentală.
Victoria PP constituie „un prim pas către un nou program politic pe care urmează să-l demarăm în lunile următoare”, a declarat Alberto Nuñez Feijoo, făcând aluzie la alegerile legislative de la sfârșitul anului.
PP și-a atins practic toate obiectivele. El a adunat mai întâi cel mai mare număr de voturi la alegerile municipale, peste 7 milioane (31,5%), cu aproximativ două milioane mai mult decât în urmă cu patru ani, față de mai puțin de 6,3 milioane (28, 1%) pentru Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol.
Partidul Socialist a pierdut astfel în fața PP primăria din Sevilla, cel mai mare oraș din Andaluzia (sud) și principalul său bastion municipal, precum și pe cea din Valencia. Și nu este garantat că va câștiga nici în Barcelona, candidatul PP ocupând cea de-a doua poziție, după un candidat independent.
Pe lângă PP, celălalt mare câștigător este partidul de extremă dreapta Vox, deja a treia forță politică din Parlament, care, cu peste 1,5 milioane de voturi la alegerile municipale (7,19%), și-a dublat scorul, față de acum patru ani.
Potrivit televiziunii publice TVE și cotidianului El País, PP a câștigat în cel puțin șase din cele zece regiuni conduse anterior (în mod direct sau în cadrul unei coaliții) de către PSOE: Comunitatea Valenciană (est), a patra în țară după populație, Aragon (centru), Extremadura (vest), Insulele Baleare (est), Cantabria și Rioja (nord).
Cealaltă față a medaliei...
... este că în majoritatea acestor regiuni va avea nevoie de sprijinul Vox pentru a guverna, iar acest partid de extremă dreaptă s-a dovedit deja a fi un partener dificil pentru PP, în ciuda încercării acestuia din urmă de a-i ameliora imaginea.
PP păstrează și cele două regiuni pe care le deținea (Madrid și Murcia) și în care a câștigat majoritatea absolută.
Șeful guvernului din Cantabria (nordul Spaniei), Miguel Ángel Revilla, liderul unui mic partid regionalist aliat cu socialiștii, a vorbit despre „un val de dreapta”, atât din partea PP, cât și din Vox, în timp ce șeful guvernul socialist din Aragón, Javier Lambán, a mers până acolo încât a evocat un „tsunami” care a distrus „zidul” ridicat de socialiști. Amandoi au fost învinși în scrutinul de duminică.
„Rezultatul nu este ceea ce am sperat”, a declarat cu resemnare purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialist, Pilar Alegría.
Un test înainte de alegerile legislative
Scrutinul a vizat toate cele 8.131 de municipalități, adică 35,5 milioane de alegători, precum și parlamentele din 12 din cele 17 regiuni autonome.
Acest dublu scrutin a fost considerat o repetiție generală înainte de alegerile legislative, a căror dată exactă nu este încă cunoscută.
Pedro Sanchez și Alberto Nuñez Feijoo s-au implicat puternic în campanie, până la punctul în care importanța acestor alegeri părea un fel de prim tur înaintea celor legislative.
Partidul Popular a făcut un „pas uriaș” duminică pe drumul care-i va duce liderul în fotoliul de prim-ministru în decembrie, a lansat președintele Guvernului Andaluziei, Juan Manuel Moreno Bonilla, membru al PP.
Prim-ministru din 2018, Pedro Sanchez s-a confruntat cu multe probleme: uzura puterii, creșterea inflației, care a rezultat în scăderea bruscă a puterii de cumpărare... De asemenea, a trebuit să facă față crizelor repetate care au zguduit coaliția guvernamentală formată din socialiști și partidul radical de stânga Podemos.
Traducere de Petrescu Adriana după un articol publicat de France24