O lecție de la Erdogan: liderii autoritari nu pleacă nicăieri

Este posibil, totuși, ca un scrutin să fie liber, dar nu corect? Da. Și anume, atunci când una dintre părți, care deține pârghiile puterii, amenajează din timp spațiul de joc politic astfel încât cursa să fie, din start, inegală. Voturile or fi fost ele corect introduce în urne și numărate. Dar ce a fost până atunci ... e altă poveste.

De fapt, terenul de joc a fost în pantă, unii au jucat încălțați și au tras la o poartă mai mare, ceilalți, descălțați și obligați să nimerească o poartă mai mică...

Potrivit delegației OSCE, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, și partidul său Justiție și Dezvoltare, împreună cu celelalte partide guvernamentale, s-au bucurat de "privilegii nejustificate" în comparație cu forțele politice din opoziție, în contrast cu necesitatea de a garanta șanse egale pentru toți candidații. De exemplu, coordonatorul special al OSCE, a subliniat prezența mai mare a lui Erdogan în presă în comparație cu adversarul său Kılıçdaroğlu.

Aceasta este, în realitate, o trăsătură comună a acestor regimuri zise și hibride, sau cu democrație controlată, de la Moscova la Ankara, de la Belgrad la Budapesta și Minsk – fiecare cu specificul său dar, în final, garantând menținerea puterii în aceleași mâini.

O combinație de forță și seducție

Dacă privim spre Turcia putem constata că, de la venirea la putere, dar mai ales de la ruptura cu vechiul aliat, predicatorul Fetullah Gulen, Recep Tayyip Erdogan a încarcerat oponenți politici, jurnaliști și activiști civici, a închis sau preluat forțat instituții media, și-a constituit o camarilă în jurul propriei familii, alimentată cu contracte de stat.

A avut grijă, în același timp, să combine forța și seducția, represiunea și cultivarea fantasmelor naționale. Până într-acolo încât a întunecat rațiunea unei mari părți a societății. Pe alta, a făcut-o clientă, prin avantaje mai mici sau mai mari. Pe cealaltă rămasă a înfricoșat-o.

Și iată cum, în fața iluziei unei grandori regăsite a Imperiului Otoman și a sclipiciului unor lucrări publice încredințate propriei camarile, nu au mai contat nici inflația galopantă, nici îngrădirea libertăților, nici eșecul statului de a interveni în urma seismului din februarie. Și nici corupția devoalată de mândrele clădiri noi-nouțe care s-au prăbușit atunci ca niște castele din cărți de joc.

Există o lecție amară a alegerilor din Turcia: regimurile autoritare, odată instalate, acaparează resursele statului pentru a se menține la putere pentru perioade lungi, ce tind spre o jumătate de generație.

Turcia, ca și Ungaria sau Serbia – ca să ne referim doar la ele – ne arată că un regim autoritarist-populist nu va putea fi înlocuit foarte simplu, prin alegeri libere, chiar dacă își va fi dovedit incompetența, lipsa de soluții, necinstea și inadecvarea.

Mai bine ar fi ca societatea să nu permită instalarea unor astfel de regimuri. Iar pentru asta, democrația se cere apărată în fiecare zi.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica