Să nu ne jucăm cu Trianonul

Așadar, comemorarea Tratatului – ca să privim dinspre Budapesta - i-a dat prilejul lui Péter Szilágyi, secretar de stat adjunct pentru politică națională din cadrul cancelariei premierului Orban, să lanseze ideea ”reunificării națiunii maghiare”, dincolo de frontierele existente astăzi.

”Am decis reunificarea națiunii”(...), ”nu vom permite ca frontierele să ne despartă de vecinii noștri”, a afirmat oficialul de la Budapesta.

De partea cealaltă, la București, Ministerul Culturii nu se lasă mai prejos și publică o hartă a României Mari de la 1918.

Ar fi bine să reflectăm la câteva nuanțe.

În primul rând, declarația lui Péter Szilágyi reia o idee mult vânturată la Budapesta, cum că statul ungar ar avea vreun drept de jurisdicție asupra maghiarilor din afara țării. O idee care încalcă principiile suveranității. Și este ciudat să observi că tocmai un guvern care promovează suveranismul la el acasă pune în discuție suveranitatea altora.

La București, a celebra cu surle și trâmbițe sistemul de tratate de după primul război mondial ascunde o capcană în care ar fi bine să nu cădem tocmai noi înșine. De trei ani, Ziua Trianonului a devenit sărbătoare națională. Și, coincidență, tot într-o zi a Trianonului s-a semnat actul de naștere al formațiunii AUR, în urma ciocnirilor de la Valea Uzului, din 2019.

România Mare nu s-a creat la Trianon

De fapt, România Mare nu s-a întregit prin tratatele de la Trianon, Versailles și Saint-Germain din 1920, ci prin actul de voință națională consfințit la 1 Decembrie 1918, în baza ideii de autodeterminare, susținută de președintele Wilson. Această idee, de sorginte liberală, a dus la crearea statelor naționale, pe ruinele fostelor imperii. Tratatele doar au recunoscut această stare de fapt.

Poate că Ministerul Culturii din România a crezut că astfel le va da o replică ungurilor și îi va enerva, punându-i să se uite la tabela de marcaj care arată că au pierdut jocul. În realitate,  tocmai a intrat într-un joc periculos.

De ce? Pentru că exact propagandiștilor de la Budapesta le convine să se spună că granițele actuale sunt urmarea unui sistem de tratate. Iar tratatele, așa cum au fost încheiate, tot așa pot fi și desfăcute. Să fim, așadar, foarte atenți atunci când ne jucăm cu hărțile și cu Trianonul.

Și aici putem privi la contextul mai larg al războiului de agresiune declanșat de Vladimir Putin. Nu este doar un atac la adresa Ucrainei, ci unul la adresa actualei ordini internaționale.

Înainte de a da ordinul de începere a războiului, Putin a încercat să discute cu occidentalii, îndeosebi cu Washingtonul, cerând controlul total asupra Ucrainei și plecarea NATO din Europa Centrală și de Est. Bineînțeles, peste voința popoarelor din regiune.

A fost refuzat, liderii occidentali înțelegând foarte bine pericolul unui nou München sau al unui nou Pact Ribbentrop-Molotov.

Odată agresiunea declanșată, propagandiștii Moscovei au lansat ideea unui tratat de pace, prin care Ucraina să cedeze teritorii. Schimbarea granițelor în Europa ar fi un precedent periculos, care ar plăcea Budapestei, pentru că ar deschide o cutie a Pandorei în întreaga regiune. Dacă în Ucraina s-a putut, de ce nu s-ar putea mai departe?

Și este cu atât mai curios să vedem că tocmai ideea cedării de teritorii – care ar avea ca rezultat aruncarea în aer a vechilor tratate - este susținută de suveraniștii de români, admiratori declarați ai lui Viktor Orban...

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica