Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europenii, interesați de viitoarele alegeri dar nemulțumiți de scăderea nivelului de trai

eurobarometru.jpg

Eurobarometru: 61% dintre participanții români la sondaj se declară interesați de alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.
Sursa imaginii: 
Biroul Parlamentului European în România

Parlamentul European a publicat marți sondajul Eurobarometru din primăvara anului 2023. Potrivit datelor cercetării sociologice, europenii sprijină puternic democrația și sunt la curent cu viitoarele alegeri europene. Și românii se arată interesați de aceste alegeri.

A mai rămas un an până la următoarele alegeri europene, iar sondajul publicat de Parlamentul European indică o creștere a interesul publicului pentru acest scrutin.

Potrivit sondajului, 56% dintre cetățenii europeni sunt interesați de următoarele alegeri europene, cu 6 puncte procentuale mai mult decât în 2018 (cu un an înainte de alegerile europene precedente). În ceea ce privește interesul cetățenilor români pentru următoarele alegeri europene, acesta este chiar peste medie: 61% dintre participanții români la sondaj se declară interesați de alegerile pentru PE de anul viitor.

Aproximativ două treimi dintre cetățenii europeni (67%) declară că probabil ar vota dacă alegerile europene ar avea loc săptămâna viitoare. O întrebare similară a fost inclusă în sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din aprilie 2018, cu un an înainte de alegerile europene precedente. Atunci, 58 % dintre respondenți se declarau dispuși să meargă la vot – ceea ce ar putea prevesti o prezență mai mare de această dată.

Și cetățenii români sunt în prezent mai dispuși să voteze la alegerile europene decât se arătau cu un an înainte de precedentele alegeri europene. Astfel, 64% dintre respondenții români declară că probabil ar vota dacă alegerile europene ar avea loc la o săptămână de la data sondajului, față de 60% în 2018. Totuși, la alegerile europene din 2019, prezența a fost de doar 49% , deci cu mai bine de zece puncte sub nivelul indicat de sondajul realizat cu un an înainte.

Dar ce îi face pe cetățeni să se simtă mai interesați de alegerile europene?

Probabil, faptul că ei recunosc rolul de lider jucat de Uniunea Europeană în abordarea crizelor din ultimii ani.

De exemplu, se remarcă sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru Ucraina, apreciat de 69% dintre europeni. Același procent se înregistrează și în rândul respondenților din România (69%).

Nivelul de satisfacție față de acțiunile Uniunii este, de asemenea, relativ ridicat în domeniul protecției drepturilor democratice și al respectării statului de drept (64% dintre cetățenii europeni și 57% dintre cetățenii români), precum și în domeniul politicii externe (54% dintre cetățenii europeni, 56% dintre cetățenii români).

Nemulțumiri? Cea mai importantă este scăderea nivelului de viață, fapt resimțit de jumătate dintre cetățeni – cu 47% în dreptul românilor.

De asemenea, 65% dintre respondenții europeni ( și 69% dintre români) nu sunt mulțumiți de măsurile luate de țara lor pentru a face față crizei generate de costul vieții.

În acest sens, cetățenii doresc ca Parlamentul European să pună pe primul loc lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale, sănătatea, combaterea schimbărilor climatice dar și sprijinirea economiei și crearea de noi locuri de muncă. O agendă, așadar, pentru viitorii candidați și partide care le vor cere votul europenilor, peste un an.

 

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 

 
Rubrica Eurocronica din 7 iunie 2023