
Politică
Petre Daea vrea să împuște ciorile. Păsările, protejate la nivel european
ciori.jpg

Pe de altă parte, ornitologii spun că aceste păsări sunt protejate la nivel european, iar uciderea lor în perioada de reproducere ar atrage sancțiuni pentru România.
„După cormorani, ciorile trebuie urmărite! Da, da! Pentru că fac rău culturilor și trebuie să ne gândim bine.”, a spus Petre Daea.
Cioroianu Ion, prim-vicepreședinte Asociația Fermierilor din România, confirmă spusele ministrului: „Sunt o problemă pentru agricultori în sensul că scot semințele și distrug plantele tinere. Foarte mulți, cel puțin din Bărăgan, foarte mulți agricultori au avut această problemă. În loc să aibă 50 de mii de plante au ajuns la 30 și ceva de mii.”
Recent, cultura de porumb a unui fermier din Țăndărei, Ialomița, a fost distrusă de ciori pe o suprafață de o sută de hectare, scrie G4Media.ro. Paguba se ridică la aproximativ 80.000 de lei.
În același timp, unii fermieri cred că soluția este ca porumbul și floarea soarelui să fie semănate mai adânc, să nu mai poată ajunge ciorile la ele. În prezent, cu dispensa de la ministerul Mediului sunt ucise aproape cinci sute de mii de ciori, amintește sursa citată.