
Politică
Nouă ofertă pentru profesori: carduri de 1.500 de lei net, în fiecare an, plus creșteri salariale din 2024
id224441_inquam_photos_octav_ganea.jpg

Reprezentanților principatelor sindicate din învățământ li s-au oferit, la negocierile de vineri, carduri de 1.500 de lei net, în fiecare an, în luna octombrie, până în anul 2027, plus creșteri de salarii de la începutul anului 2024.
„Prefer să negociem mai mult și să găsim înțelegere și rezonabilitate din partea celor cu care discutăm în interesul angajaților din învăvământ. Lăsăm colegii să hotărască. Ei vor stabili foarte clar, după ce îi vom informa, dacă ce a rezultat în urma discuțiilor se ridică la înălțimea așteptărilor lor”, a declarat, după negocieri, Marius Nistor, președintele FSE Alma Mater, potrivit Mediafax.
Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a afirmat că oferta Executivului mai cuprinde o majorare, începând cu 1 ianuarie 2024, de 45% din diferența din maximum din grilă și salariile de la 1 iunie.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat după negocierile de la Palatul Victoria că guvernul nu poate acorda creșterile salariale solicitate, scrie Edupedu.ro.
Liderii de sindicat vor prezenta noua ofertă profesorilor din țară, declarînd că răspunsul va vei curând.
Între timp, protestul din București continuă, iar protestatarii au plecat in Piața Victoriei și au ajuns in fața Palatului Cotroceni unde cer demisia președintelui Klaus Iohannis.