
Politică
Acord important între Parlamentul European și statele membre pentru cumpărarea în comun de armament
pilot_militar.jpg

Cu pași mici, Uniunea Europeană înaintează către o Europă a Apărării în adevăratul sens al cuvântului. Consiliul și Parlamentul European au convenit asupra unor noi norme pentru stimularea achizițiilor publice în comun.
Astfel, statele membre care sunt de acord pot să achiziționeze în comun produse din domeniul apărării în consorții formate din cel puțin trei țări, iar cheltuielile vor fi rambursate parțial din bugetul UE. Suma din bugetul european, pusă la dispoziție pentru acest program este de 300 de milioane de euro.
Există și o serie de condiții. De exemplu, companiile implicate în achiziții trebuie să provină și să își aibă structurile de conducere executivă în UE sau într-o țară asociată (Islanda, Liechtenstein sau Norvegia).
De asemenea, companiile nu ar trebui să fie controlate de țări terțe neasociate, sub rezerva unor derogări speciale. Iar achizițiile nu pot fi efectuate din țări care – spune comunicatul Consiliului – ”nu respectă relațiile de bună vecinătate”. Rusia, de exemplu, este exclusă din start.
În mod vădit, inițiativa privilegiază folosirea instalațiilor industriale și resurselor din interiorul Uniunii Europene. După cum spune Pål Jonson, ministrul apărării din Suedia, țară care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii, ”acordul va crește competitivitatea și eficiența bazei industriale și tehnologice de apărare europene, iar statele membre ale UE vor putea să își refacă într-un mod mai eficient stocurile epuizate prin donațiile către Ucraina”.
Acordul provizoriu trebuie acum aprobat de Consiliu și de Parlament.
Și nu putem să nu remarcăm faptul că achiziția în comun de tehnică militară, din surse europene și sprijinită de bugetul european, era ceva aproape de neimaginat până la declanșarea de către Kremlin a războiului de agresiune asupra Ucrainei.
Să ne amintim doar că la reuniunea informală de la Versailles din 11 martie 2022, la două săptămâni de la invazie, liderii UE au constatat că există o problemă cu capabilitățile de apărare europene în noul context .
Ei s-au angajat atunci să dezvolte în continuare investițiile în proiecte comune și achizițiile publice comune.
La trei luni de la declanșarea ostilităților, Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate, Josep Borrell, evidenția faptul că sectorul apărării suferă de un triplu deficit: financiar, industrial și în materie de capabilități.
Oficialul UE amintea în context și de anii de reduceri substanțiale ale bugetelor de apărare și de investiții extrem de reduse.
Actualul acord privind achizițiile în comun de tehnică militară este un nou pas înainte în ce privește întărirea cooperării între statele membre, într-un domeniu sensibil, atribut prin excelență al suveranității naționale.
Iată însă că UE realizează o străpungere și în acest domeniu, după achizițiile în comun de vaccinuri în timpul pandemiei, datoria comună pentru finanțarea planurilor de redresare sau achizițiile comune de gaz. Și toate acestea, ca urmare a unor crize: criza sanitară, criza financiară care i-a urmat, criza energetică declanșată de oprirea livrărilor de gaz de către Rusia...
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica