Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Spania: Proteste împotriva oricărei amnistii pentru separatiştii catalani

catalonia.png

Imagine ilustrativă
Sursa imaginii: 
AFP via rfi.fr

Mii de persoane au protestat duminică în Spania împotriva unei posibile amnistii pentru separatiştii catalani care au luat parte la o tentativă de secesiune în 2017, transmite DPA.

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), al premierului interimar Pedro Sanchez, ia în considerare posibilitatea de a-i amnistia pe separatişti în schimbul sprijinului în formarea unui guvern.

Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Felipe al II-lea din Madrid pentru a se opune oricărui astfel de acord pentru separatiştii catalani, în urma unui apel la protest din partea Partidului Popular (PP, conservator) al lui Alberto Nunez Feijoo.

Protestatarii susțin că orice amnistie pentru separatişti ar fi neconstituţională şi o încălcare a statului de drept.

Manifestaţia are loc cu doar două zile înaintea dezbaterilor din camera inferioară a Parlamentului privind candidatura lui Feijoo la funcţia de prim-ministru.

Dar acesta nu a reuşit să adune un sprijin suficient şi se anticipează un vot negativ, iar PP se concentrează deja pe contracararea efortului lui Sanchez de a construi o coaliţie.

Alegerile din 23 iulie în Spania a oferit PP lui Feijoo cel mai mare număr de locuri în parlament, dar fără o majoritate pentru a forma guvernul. Acesta ar avea nevoie de încă patru voturi pentru a o obţine.

Alberto Nunez Feijoo, însărcinat de regele Felipe al VI-lea să formeze un guvern, ar trebui pentru aceasta să convingă partide regionaliste, cu un rol important într-un parlament fragmentat, să-i acorde sprijinul, ceea ce acestea refuză, din cauza alianţei sale cu partidul de extremă dreaptă Vox, notează AFP.

Pentru sprijinul lor partidele catalane cer, între alte revendicări, amnistierea separatiştilor urmăriţi în justiţie după tentativa de secesiune a Cataloniei în 2017.

Feijoo a declarat că el nu va accepta acest "şantaj inadmisibil", estimând că amnistia ar fi "ilegală".

La fel şi Pedro Sanchez are nevoie de sprijinul partidelor catalane, inclusiv al partidului Junts al liderului separatist fugar Carles Puigdemont.

Puigdemont trăieşte într-un exil autoimpus în Belgia pentru a evita să fie judecat în Spania pentru rolul său în organizarea referendumului privind independenţa Cataloniei în 2017.

Partidul Junts a cerut o amnistie atât pentru Puigdemont, cât şi pentru alţi "lideri catalani" care au luat parte la tentativa eşuată de secesiune, notează DPA.