
Politică
Anca Dragu la RFI: Unele medicamente ar putea dispărea de pe piață, din cauza măsurilor fiscale
Anca Dragu medicamente dispara masuri fiscale.jpg

Anca Dragu explică de ce este neconstituțional pachetul de măsuri fiscale, în opinia sa: ”În primul rând, neconstituțională este maniera prin care a fost adoptat acest pachet, această angajare a răspunderii. Avem o decizie a CCR care explică articolul din Constituție care reglementează această manieră de trecere a unor legi și arată CCR că această procedură se poate aplica în situații de urgență. De asemenea, angajarea se poate face pe o lege, nu pe un ghiveci de legi, pe un pachet, că ei de fapt modifică acolo foarte multe legi, este mai degrabă un program de guvernare pe care ei îl transformă într-un fel de proiect de lege (...). Apoi, pe fond, se încalcă diferite alte legi, Codul Fiscal este cel mai important când vorbim despre fiscalitate, iar Codul Fiscal arată că creșterile de taxe și impozite pot avea loc cu șase luni înainte decizia luată înainte de aplicare și de la 1 ianuarie anul următor”.
Vicepreședinta USR spune ce așteptări are de la CCR în cazul măsurilor fiscale: ”Sunt foarte curioasă ce argumente va găsi Curtea Constituțională, încât să spele această lege a Guvernului Ciolacu (...). Nu e vorba de așteptarea unei anume decizii, dar uitându-ne la componența Curții și văzând anumite decizii din ultima perioadă, care îmi pare foarte rău, dar nu par a fi extrem de coerente și nici independente, atunci da, poate că se creează o anume senzație că această Curte va dori mai degrabă să spele legea Ciolacu”.
Zegrean la RFI: Pachetul fiscal are multe probleme pe care și eu le-aș fi atacat la CCR
Gabriel Zetea (PSD): Companiile au înțeles că nu e normal să aibă aceste profituri foarte mari
Anca Dragu spune ce efecte va avea pachetul de măsuri fiscale: ”Asupra economiei va avea un efect foarte rău, foarte rău. Fiecare om care muncește cinstit va plăti mai mult către stat, dar nu va obține nimic mai mult de la stat. Va plăti mai mult prin taxe și impozite plătite direct și aici mă refer la cei care se află în aceste trei categorii de salariați, în IT, în construcții și în agricultură și industria alimentară. Apoi, vor fi plățile mai mari, prin faptul că vor crește prețurile (...). Apoi, impozitul pe cifra de afaceri, de fapt, pe venitul firmelor. Este foarte grav. Degeaba vântură această poveste că de fapt noi ne luptăm cu ăia care nu plătesc. Păi, ai ANAF, domnule, ai inspectori, ai Antifraudă. De ce nu se duc aceia după cei care nu plătesc, de ce trebuie să creștem toate aceste costuri, care vor însemna, atenție, inflație și penuria unor bunuri de pe piață? Această cifră de afaceri suplimentară pentru companiile din farma ar putea duce și asta e foarte grav la dispariția unor medicamente de pe piață”.