
Politică
Ciolacu: România se află într-un moment al "marilor schimbări"/ avem nevoie de implicarea cultelor religioase
ciolacu_13_0_0.jpg

În cadrul unei întâlniri care a avut loc la Palatul Victoria, premierul a spus că în România există o afiliere religioasă de peste 99%: „Acest procent arată clar rolul esențial pe care comunitățile religioase îl au în modelarea vieții sociale, culturale, educaționale, dar, mai ales, spirituale a românilor. Suntem un popor care a aderat în mod structural la valorile democratice, europene, valori inspirate de drepturi fundamentale precum libertatea religioasă și libertatea de conștiință. Acest drum, reînceput după Revoluția din decembrie 1989, nu ar fi fost posibil fără contribuția cultelor religioase. Rolul dumneavoastră a fost nu doar de a fi memoria vie a suferinței generate de regimurile totalitare, ci a constat în implicarea directă, valoroasă și discretă, de multe ori neapreciată la adevărata valoare, în regăsirea și formarea unor trăsături cu care astăzi ne mândrim și care ne motivează”, a declarat Ciolacu.
Premierul a spus că își dorește o Românie în care diferitele credințe să nu fie bariere în calea dezvoltării ca popor, ci să fie transformate în punți de cunoaștere, înțelegere și acceptare a celuilalt: „Și nu aș putea găsi un model mai bun decât cel pe care dumneavoastră, împreună, îl inspirați”.
„Astăzi ne aflăm într-un moment important pentru societatea noastră, un moment al acțiunii, un moment al marilor schimbări, un moment al reformelor! Și nu îmi pot imagina ca, pe acest drum, să mergem fără participarea, expertiza și mai ales viziunea dumneavoastră”, a mai declarat Ciolacu.
El a evidențiat și implicarea socială a cultelor.
„Și pentru viitor, vă spun sincer că îmi doresc ca, împreună, să identificăm soluții pentru a valorifica potențialul pe care cultele religioase îl au din acest punct de vedere. Dețineți capacități absolut necesare. În primul rând, o raportare morală, responsabilă, la actul profund uman de întrajutorare a aproapelui. Apoi, un personal dedicat care are acces nu doar în mediul instituțional, dar - mai ales - la domiciliul beneficiarilor - fie că vorbim de bătrâni, copii, mame vulnerabile, victime ale traficului de persoane ori persoane dependente de droguri. Sper ca, împreună, să construim nu doar cămine, ci - mai ales – să ajutăm aceste categorii de persoane vulnerabile prin programe și activități cu caracter social și medical, realizate de unitățile de cult, la nivel local”, a mai spus premierul.
El a mulțumit reprezentanților cultelor religioase și pentru ajutorul dat în scandalul ”azilelor groazei”, declanșat de anchetele apărute în presă: "Profit de acest moment pentru a evidenţia încă un aspect, deosebit de important: cel al implicării sociale. Aş vrea să vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră prompt, venit în urma apelului făcut în urmă cu câteva luni, atunci când ne confruntam cu ororile din azilele groazei. Şi, pentru viitor, vă spun sincer că îmi doresc ca, împreună, să identificăm soluţii pentru a valorifica potenţialul pe care cultele religioase îl au din acest punct de vedere. Deţineţi capacităţi absolut necesare. În primul rând, o raportare morală, responsabilă, la actul profund uman de întrajutorare a aproapelui. Apoi, un personal dedicat care are acces nu doar în mediul instituţional, dar, mai ales, la domiciliul beneficiarilor, fie că vorbim de bătrâni, copii, mame vulnerabile, victime ale traficului de persoane ori persoane dependente de droguri. Sper ca, împreună, să construim nu doar cămine, ci, mai ales, să ajutăm aceste categorii de persoane vulnerabile prin programe şi activităţi cu caracter social şi medical realizate de unităţile de cult la nivel local", a mai afirmat Marcel Ciolacu.
Acesta a precizat că nu îi este străină situația privind salarizarea personalului neclerical, precum și solicitările de majorare la nivelul salariului minim pe economie: „Vă asigur că, împreună cu colegii din Guvern, cu domnul președinte Nicolae Ciucă, analizăm această solicitare îndreptățită” a mai declarat premierul