Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Timpul rapid al pieţelor financiare şi timpul lent al democraţiei

herman-van-rompuy-consiliul-european-8-8-decembrie-foto-reuters.jpg

Herman van Rompuy, la Consiliul European din 8-8 decembrie. Foto: Reuters

Agenţiile de rating continuă să joace rolul de „instanţe supreme” care validează rezultatele „summit-urilor” europene. Acest scenariu s-a repetat de mai multe ori în cursul acestui an şi se reproduce şi după reuniunea la vârf a celor 27 de la sfârşitul săptămânii trecute. Abia s-au stins ecourile declaraţiilor tonice făcute de lideri precum Nicolas Sarkozy sau Angela Merkel, încrezători în capacitatea Europei de a depăşi criza, că Moody’s îşi reînnoieşte avertismentul legat de degradarea notei generale a Zonei Euro. Putem spune că în această „bătălie” dintre pieţele financiare şi sfera politică nu vom asista la nici o pauză, nici măcar de Crăciun.

Agenţiile de rating continuă să joace rolul de „instanţe supreme” care validează rezultatele „summit-urilor” europene. Acest scenariu s-a repetat de mai multe ori în cursul acestui an şi se reproduce şi după reuniunea la vârf a celor 27 de la sfârşitul săptămânii trecute. Abia s-au stins ecourile declaraţiilor tonice făcute de lideri precum Nicolas Sarkozy sau Angela Merkel, încrezători în capacitatea Europei de a depăşi criza, că Moody’s îşi reînnoieşte avertismentul legat de degradarea notei generale a Zonei Euro. Putem spune că în această „bătălie” dintre pieţele financiare şi sfera politică nu vom asista la nici o pauză, nici măcar de Crăciun.

Matei Vişniec:

Şi este adevărat că, în sinea lor, majoritatea liderilor prezenţi joia şi vinerea trecută la Bruxelles au crezut într-un armistiţiu, măcar până la începutul anului viitor, cât să-şi petreacă oamenii liniştiţi Crăciunul şi Anul Nou. Ei bine, n-a fost să fie. La 48 de ore după euforia unui summit care chiar a luat nişte decizii istorice, luni dimineaţă, Moody’s a spus NU. „Nu, ceea ce aţi decis voi la Bruxelles nu este suficient”, iată în esenţă mesajul agenţiei de rating. Ceea ce pune în lumină, din nou, un decalaj între timpul economic şi timpul politic. Mai precis, între timpul rapid al pieţelor financiare şi timpul lent al democraţiei.

Pe planeta economică, a finanţelor, a burselor, a agenţiilor de rating şi a traderilor, fiecare secundă înseamnă mii de ordine de vânzare şi cumpărare, precum şi sume astronomice deplasate de la o persoană la alta, de la o bancă la alta, de la o instituţie la alta. Pe planeta vieţii politice, deciziile au un ritm infinit mai lent, mai ales dacă sunt dictate de reguli democratice. Pentru a recurge la o metaforă vizuală, am putea spune că vechea noastră planetă s-a scindat în două sfere, una economică şi alta politică, fiecare cu alte reguli gravitaţionale. Timpul financiar este în conflict cu timpul politic, interesele economiei financiarizate sunt opuse majorităţii pământenilor care trăiesc în continuare în sfera timpului „lent”.

Nu întâmplător, unii economişti vorbesc acum despre necesitatea „definanciarizării” economiei pentru ca lucrurile să revină la normal... Putem spune în acest sens că pe 9 şi pe 10 decembrie, 26 de ţări membre ale Uniunii Europene au optat pentru măsuri destinate tocmai regăsirii acestei normalităţi. Una singură, Marea Britanie, a optat pentru „timpul” rapid. Ceea ce nu e de mirare, de altfel. Istoric vorbind, Marea Britanie a fost întotdeauna în avangarda capitalismului. Faţă de restul Europei, ea a avut întotdeauna un „avans”, şi când a fost să colonizeze planeta, şi când a venit momentul industrializării. Iar astăzi, cel puţin, lucrurile sunt clare: din cele 27 de vagoane ale Uniunii Europene, unul s-a desprins, ceea ce s-ar putea să le convină celor două locomotive care trag după ele convoiul - Franţa şi Germania.

Sarcina lor s-ar putea să fie acum mai uşoară. Oricum, axa Paris-Berlin încarnează astăzi o nouă ideologie în materie de construcţie europeană, cea a cercurilor concentrice în materie de integrare. „Vreţi să fuzionaţi cu noi, să fiţi în primul cerc al Uniunii? Iată care sunt regulile care trebuiesc respectate”, spun, în esenţă, Parisul şi Berlinul. Ceea ce îmi aminteşte - nu ştiu de ce - de un celebru roman poliţist, „Zece negri mititei”, scris de celebra scriitoare britanică Agatha Cristie. Sper însă că metafora acestui roman, unde zece personaje sunt într-o situaţie de izolare departe de lume şi încep să fie eliminate unul după altul, să nu devină şi unul european.

În orice caz, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, care a acordat luni un interviu cotidianului Le Monde, îşi exprimă speranţa că „dizlocarea” Europei a fost evitată. „Euro este inima Europei; dacă euro explodează, Europa nu va rezista”, subliniază şeful statului francez. El constată, pe de altă parte, că actuala criză a datoriei publice, care provoacă neîncrederea pieţelor financiare în capacitatea Europei de a se menţine şi de a evolua, nu a fost încă depăşită. Va fi necesară aplicarea unor reforme ambiţioase pentru ca Europa să se îndepărteze de prăpastia pe marginea căreia a ajuns, iar Franţa şi Germania sunt decise să-şi asume aceste reforme. Tot Nicolas Sarkozy mai constată că, astăzi, există două Europe, cea decisă să meargă înainte şi „cealaltă”, reprezentată de Marea Britanie.

Pentru a rezuma, putem spune că reuniunea la vârf europeană de săptămâna trecută a fost una cu adevărat crucială. Acum Europa are nevoie ca anul 2012 să fie şi el cu adevărat crucial, adică să fie anul punerii în practică cu succes a deciziilor luate.