
Politică
Justiţia în România şi statul de drept, în atenţia SUA
victoria_nuland_1.jpg

Statele Unite urmăresc cu mare atenție ceea ce se întâmplă în țările partenere și acolo unde au interese, așa că mulți analiști și actori importanți din România leagă vizita Victoriei Nuland de recentele evoluții în domeniul justiției și luptei împotriva corupției.
Chiar dacă în comunicatul oficial al Departamentului de Stat de la Washington nu se pomenește nimic explicit despre acest interes, e de amintit recentul scandal românesc legat de așa numita ”super-imunitate parlamentară”, mai exact de încercarea parlamentarilor de modificare a legilor justiției.
Pe scurt, pe 10 decembrie anul trecut, reprezentanții USL din Camera Deputaților votau un pachet de legi care îi protejează pe politicieni de a fi cercetați și acuzați de corupție. Reacțiile au fost imediate, una fiind cea a ambasadei SUA la București, care a condamnat acel vot.
Acum, înainte de vizita la București a asistentului ministrului american de externe, lucrurile au început să se miște cu repeziciune. A existat deja o întâlnire a ministrului justiției și conducerii Consiliului Superior al Magistraturii cu oficiali din ambasada SUA, întâlnire explicată de Robert Cazanciuc ca fiind una obișnuită, de rutină.
Aceeași explicație a dat-o vineri și președintele CSM, judecătorul Adrian Bordea, care spune că întâlnirea a durat doar câteva minute, iar în timpul acesteia doar au fost stabilite liniile discuțiilor viitoare.
Ambasada SUA la București nu a oferit detalii referitoare la scopul întâlnirii.
Discuţii despre starea justiţiei şi lupta anticorupţie
Este mai mult decât evident că astfel de abordări nu vor lipsi în timpul întâlnirilor chiar și dacă se ține cont numai de reacțiile nervoase ale unor politicieni apropiați actualei puteri. De exemplu, Gyorgy Frunda, consilier al premierului Victor Ponta pe probleme juridice, de minorităţi şi relaţii internaţionale, care a declarat pentru Ziare.com că România nu este o colonie şi că simte o anumită superioritate din partea Statelor Unite, făcând referire la vizita pe care secretarul de stat adjunct american, Victoria Nuland, o face vineri şi sâmbătă în România.
O reacție de neînțeles, spune la RFI un reprezentant al USL. Euro-parlamentarul liberal Renate Weber nu e de acord cu afirmaţiile lui Gyorgy Frunda și spune că nu îi înțelege nervozitatea declarației:
”Sinceră să fiu, nu am înţeles declaraţia domnului Frunda, în condiţiile în care nu este o vizită, este un turneu european pe care-l face. Şi atunci de unde această enervare, nervozitate, la domnul Frunda, altfel un tip foarte-foarte calm şi raţional şi care cunoaşte foarte bine tocmai relaţiile diplomatice, dacă se gândeşte numai domnia sa de câte ori a fost raportor din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei când era acolo. Nu, sincer, n-am înţeles nervozitatea. Mie mi se pare că între parteneri este firesc să existe schimburi de informaţii şi o vizită este în acest sens”.
A doua vizită americană, după un scandal politic
În august 2012 venea la București fostul asistent pentru afaceri europene și eurasiatice a lui Hillary Clinton, Philip Gordon, la scurt timp după referendumul de suspendare a președintelui Traian Băsescu.
În iulie 2012, Departamentul de Stat american își manifesta îngrijorarea față de evenimentele de atunci din România, precizând că acestea ”amenință echilibrul democratic al puterilor în stat și slăbesc instituțiile independente precum justiția”.
Într-un comunicat de presă postat pe site-ul guvernamental, semnat de Victoria Nuland, care atunci era purtător de cuvânt, administrația de la Washington îndeamna autoritățile de la București să se asigure că valorile democratice și statul de drept sunt respectate în procesul de suspendare a președintelui Traian Băsescu.
Subiectul statului de drept a fost în centrul discuțiilor pe care premierul Victor Ponta le-a avut în octombrie 2013 la Washington cu vicepreședintele american, Joe Biden. Acum, în ianuarie 2014, oficialul american venit la București nu se vede cu primul ministru.