Un acord între Iran şi Arabia Saudită, necesar pentru o pace în Siria

Dacă Teheranul sprijină cu bani şi arme regimul lui Bashar al Assad, monarhia saudită sprijină cu toate forţele rebeliunea sau mai bine zis o parte a ei. Iranul fusese invitat să joace un rol la masa negocierilor de pace, Riadul s-a opus cu toate forţele.

În urmă cu câteva zile, venea un anunţ surpriză: secretarul general al ONU invita Iranul la conferinţa de pace pentru Siria de la Montreux şi Geneva, ca o recunoaştere implicită a faptului că Iranul e un actor de neocolit în Siria. Ieri, ca o altă surpriză, ONU retrăgea invitaţia. Ce s-a întâmplat între timp? O parte a opoziţiei siriene a anunţat, după vestea invitării Iranului, că nu va participa la conferinţă. Partea refractară era Frontul islamic, o coaliţie a mişcărilor salafiste, sprijinită de Arabia Saudită şi ai cărei membri se opun oricărei negocieri cu regimul Assad.  Ulterior, luni, Iranul a indicat că va participa la conferinţă fără precondiţii. Arabia Saudită dar şi Franţa au solicitat Teheranului ca, dacă vrea să ia parte la discuţiile pentru pace, să admită public că este de acord cu un guvern de tranziţie în Siria. Cu alte cuvinte, să renunţe la sprijinuil pentru regimul Bashar al-Assad.

Ce puteri se înfruntă?

Dincolo de lupta pentru putere din Siria, ţara măcinată de acest conflict ce a lăsat în urmă 130.000 de morţi, pe teritoriul sirian se înfruntă aceste mari puteri regionale, fiecare sperând să-şi extindă influenţa în zonă. Religia are, în această regiune şi în acest conflict, o importanţă crucială. Iranul şiit, împreună cu mişcarea libaneză şiită Hezbollah sprijină logistic forţele loiale lui al-Assad, care face parte din minoritate alawită, o ramură a şiismului. Încă din primul an al conflictului, au existat informaţii despre prezenţa combatanţilor Hezbollah şi a membrilor temutei structuri iraniene Gardienii Revoluţiei. Pe de altă parte, cele mai puternice state sunite din regiune - Arabia Saudită şi Qatar, dar şi Turcia - sprijină rebeliunea siriană, de asemenea sunită. Arabia Saudită a înarmat diferite grupări siriene de opoziţie.

Qatar a pus umărul la cauza rebelă prin ajutoare financiare, dar şi de imagine, prin intermediul televiziunii regionale pe care o finanţează, Al Jazeera. Luna trecută, şeful spionajului saudit, Bandar bin Sultan, i-a pus în vedere lideurlui de la Kremlin, Vladimir Putin, că Riadul va participa la Geneva II doar dacă opoziţia siriană va fi reprezentată de Coaliţia Naţională, pe care o sprijină.

Înainte de asta, în octombrie, a refuzat locul de membru al Consiliului de Securitate al ONU, motivând că organizaţia nu a intervenit pentru a opri conflictul din Siria.

La rândul său, preşedintele sirian a avertizat că ideologia politică şi religioasă a Arabii Saudite reprezintă o ameninţare pentru întreaga lume. Se referea la wahhabism,  ramura ultraconservatoare a sunismului, religia predominantă din Arabia Saudită.

În cursul întâlnirii cu ministrul de Externe iranian, Bashar al Assad a explicat, potrivit AFP, că „sirienii şi alte popoare din regiune ştiu cât este de mare ameninţarea reprezentată de wahhabism. Toate lumea trebuie să contribuie la lupta împotriva acestuia şi la eradicarea sa din temelii”.

Ministrul de Externe iranian, Mohammad Zarif, făcuse, în urmă cu două săptămâni, un turneu prin regiune, cu opriri în Siria, Iordania şi Liban (unde s-a întâlnit atât cu preşedintele Michel Sleiman, cât şi cu liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah), pentru „a obţine o poziţie coordonată care să readucă securitatea şi calmul în Siria”.

Reprezentanţi nereprezentativi

La rândul său, Arabia Saudită (aliat-cheie al Washingtonului în regiune) şi administraţia Regelui Abdullah i-au avertizat în repetate rânduri pe saudiţi să nu se alăture luptelor din Siria. De asemenea, au interzis cetăţenilor saudiţi să transfere bani către grupările siriene, în afară de cele trei organizaţii de caritate agreate de Riad. Acelaşi „război rece” între cele două puteri şi-a făcut simţită prezenţa şi în Irakul post-intervenţie şi acum ameninţă şi stabilitatea Libanului.

Cert este însă, aşa cum notează „Jerusalem Post”, că rebelii - Coaliţia Naţională Siriană - se aşează la masa negocierilor de pe o poziţie inferioară. Pe moment, au pierdut şi lupta contra forţelor lui Assad, şi pe cea împotriva grupărilor teroriste, care controlează tot mai multe aspecte în cadrul rebeliunii şi de asemenea riscă să rămână fără provizii şi muniţie. La fel de cert este, potrivit „The Guardian”, că niciuna dintre părţile invitate la conferinţa de la Geneva şi Montreux nu este un reprezentant legitim al poporului sirian: nici regimul Assad şi nici grupările rebele agreate de Occident şi de Arabia Saudită.

Încă de la începutul conferinţei, şeful diplomaţiei siriene, Walid al-Moallem i-a acuzat pe rebeli că ar fi „trădători” şi a criticat Occidentul că sprijină terorismul în Siria deşi pretinde că îl combate. El a avertizat Vestul că, dacă va continua să trimită arme către Siria, conflictul se va extinde către statele vecine. Tonul sfidător adoptat de reprezentantul regimului subliniază cât de dificilă va fi găsirea unei soluţii diplomatice.

Şi oricum, cât timp cele două puteri care se înfruntă în Siria vor continua să-şi sprijine fiecare aliatul, cei care cred că soluţia crizei siriene este una militară vor fi încurajaţi să continue lupta. Or, până acum, niciuna dintre părţi nu a dorit să dea înapoi. Un armistiţiu dintre cele două puteri regionale ar putea fi în fapt condiţia pentru a avea un acord în Siria, este concluzia cotidianului „the Guardian”.