Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Decizia Parlamentului din Crimeea este "ilegitimă", denunţă Iaţeniuk la Bruxelles

Ucraina "nu are o opţiune militară pe masă", afirmă Arseni Iaţeniuk la NATO. Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a catalogat joi drept "ilegitimă" decizia Parlamentului din Crimeea de a cere alipirea peninsulei ucrainene Rusiei, relatează AFP,  citată de Mediafax.

Iaţeniuk a mai declarat în faţa presei, în urma unei întâlniri cu liderii UE la Bruxelles, că referendumul anunţat în Crimeea la 16 martie "nu are nicio bază legală".

"Îndemnăm Guvernul rus să nu-i susţină pe cei care promovează separatismul în Crimeea", a adăugat el.

Premierul ucrainean a cerut din nou Rusiei ca toate trupele mobilizate în Crimeea "să revină în cazărmi" şi angajarea unui dialog în vederea "unei soluţii paşnice" la criză.

Însă, "în cazul în care escaladarea va continua, Guvernul şi autorităţile militare ucrainene vor reacţiona aşa cum permite Constituţia", a avertizat el. "Suntem pregătiţi să ne protejăm ţara", a insistat Iaţeniuk, pe un ton grav. "Avem mai puţine arme (ca Rusia), nu avem arme nucleare, dar avem spiritul libertăţii", a continuat premierul ucrainean.

"Un nou zid este pe cale să fie construit", a apreciat Iaţeniuk. "Îi spun domnului Putin: domnule Putin doborâţi acest zid de intimidare şi agresiune militară şi construiţi un nou tip de cooperare", a spus el.

"Noi suntem pregătiţi pentru cooperare", dar "nu suntem pregătiţi să ne predăm şi să fim vasalii Rusiei", a subliniat Iaţeniuk

Premierul a cerut din nou Moscovei să accepte negocieri şi a anunţat că ideea Germaniei cu privire la crearea unui "grup de contact" este un "prim pas către restabilirea stabilităţii". Dar "se pare că Rusia este reticentă să poarte discuţii reale", a continuat el.

Iaţeniuk a mai declarat că Ucraina este pregătită să semneze "imediat ce este posibil" Acordul de Asociere cu UE pe care fostul preşedinte Viktor Ianukovici a refuzat să îl semneze în noiembrie.

"Guvernul ucrainean este hotărât să semneze un acord de asociere" cu UE, "suntem pregătiţi să îl semnăm imediat ce este posibil", a spus el.

"Suntem convinşi că UE este hotărâtă, că UE susţine Ucraina şi că atât Ucraina, cât şi UE, sunt pregătite să semneze un acord de asociere şi să adopte măsuri pentru stabilizarea situaţiei în regiune", a adăugat premierul.

El a salutat planul de ajutorare în valoare de cel puţin 11 miliarde de euro, propus de UE miercuri. "Purtăm o luptă aprigă" pentru "stabilizarea" situaţiei economice extrem de dificile a ţării. Iaţeniuk a subliniat că Guvernul a reluat negocierile cu FMI şi este pregătit să "semneze un acord" cu instituţia, o condiţie a unei deblocări de fonduri de către comunitatea internaţională.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat joi, la sediul NATO, că Guvernul său "nu are o opţiune militară pe masă", îndemnând Rusia "să facă primul pas înapoi", relatează AFP.

"Suntem hotărâţi să soluţionăm această criză în mod paşnic", a declarat Iaţeniuk după ce s-a întâlnit cu secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen la sediul Alianţei Nord-Atlantice, la Bruxelles.

"Nu există o opţiune militară pe masă, dar să fie clar: Rusia este cea care este necesar să facă primul pas înapoi", a adăugat el. "Ei au început, tot ei să se oprească", a spus Iaţeniuk.

Întrebat despre o eventuală cerere de aderare la NATO, premierul Ucrainei a răspuns "nu este pe radarul nostru".

În aprilie 2008, la summitul de la Bucureşti, liderii statelor membre NATO au convenit că Ucraina are vocaţia să se integreze în Alianţa Nord-Atlantică, un lucru care a iritat puternic Rusia. Doi ani mai târziu, Guvernul noului preşedinte-ales Viktor Ianukovici, la momentul respectiv, a renunţat la acest obiectiv, continuând totodată să coopereze cu NATO.

Deasemenea Washingtonul a avertizat joi că organizarea unui referendum în Crimeea privind alipirea peninsulei la Rusia fără consultări cu Kievul va constitui o încălcare a dreptului internaţional, relatează AFP.

"Statele Unite apreciază că orice decizie cu privire la Crimeea este necesar să fie luată de către Guvernul de la Kiev", a declarat un oficial american de rang înalt.

"Nu vă puteţi plasa într-o situaţie în care Guvernul legitim al unei ţări este exclus de la procesul de decizie cu privire la anumite părţi ale acestei ţări. Este vorba, în mod clar, despre o încălcare a dreptului internaţional", a subliniat el.

Ucraina "este o ţară cu frontiere clar definite. Doar ucrainenii îşi pot alege viitorul politic", a continuat acest oficial.

Liderii ucraineni este necesar "să se afle la masa" oricăror discuţii în curs, a insistat el.

Parlamentul local din Crimeea, dominat de către proruşi, i-a cerut joi lui Vladimir Putin alipirea peninsulei ucrainene Rusiei şi a anunţat organizarea unui referendum pe 16 martie în acest sens.

Washingtonul va continua să "insiste asupra integrităţii şi suveranităţii Ucrainei", a conchis oficialul american.