Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Lupul vegetarian din politica externă a Germaniei

Politica externă a Germaniei e dominată de dorința de a fi prietenă cu toți. Problema pe care nu o vede Berlinul este însă că, în caz de nevoie, el va fi apărat de NATO la granița de est, nu în Mali sau la poalele Hindukush-ului, consideră un editorial al ziarului german Die Welt.

Criza din Crimeea arată că publicistul american Robert Kagan avea dreptate în 2003 când îndrăznea să spună că SUA sunt zeul războiului Marte, iar Europa este Venus. Bătrânul continent nu se gândește la politica de putere pentru că preocupările sale sunt mult mai înalte. În special germanii s-au străduit să contracareze ideile lui Kagan impingându-l în sfera de gândire mult blamată a neoconservatorilor. Scopul era, de fapt, anularea dezbaterii publice pentru a nu trebui să facă o analiză serioasă a tezei sale.

Că totuși era un sâmbure de adevăr în lucrarea respectivă a dovedit însăși Angela Merkel atunci când afirma că Vladimir Putin „trăiește pe altă lume”. Posibilitatea ca nu rușii, ci chiar nemții să fie pe altă lume nu i-a trecut prin cap doamnei cancelar. Pentru un moment, Merkel părea că merge pe contrasens, dar se întreba sincer de ce restul șoferilor vin spre ea. Întocmai este construită politica externă a Germaniei.

În ciuda participării nemțești la războiul din Balcani, la cel din Afganistan și la vânătoarea de pirați în jurul Somaliei, diplomația de la Berlin crede că lupul și oaia trebuie să împartă aceeași pășune. Și că lupul a devenit vegetarian. Dacă totuși îl apucă vreodată poftele carnale, se duce repede la o ședință de terapie. Cu alte cuvinte, în lumea de azi nimeni nu trebuie să se gândească la folosirea forței și nici măcar la urmările propriilor cuvinte.

Dacă Vladimir Putin seamănă cu Hitler în anul 1938, așa cum a afirmat ministrul german de finanțe, atunci nu se pune pe bună dreptate întrebarea dacă sancțiunile impuse Moscovei nu sunt cumva mult prea timide? De ce nu-l vizează sancțiunile direct pe Putin dacă el este responsabil de criza din Crimeea? Și dacă totuși comparația nu e potrivită, atunci de ce a fost făcută? Politică externă gândită bine sună cu totul altfel.

Care sunt interesele Germaniei? În ce regiuni ale lumii ar trebui și nu ar trebui să fie prezentă? Care este prioritatea răspunderii germane și unde ar trebui să intervină alți aliați? Există dosare de politică externă care au fost ignorate? Există crize ce puteau fi prevenite? Sunt mijloacele militare ale Germaniei proporționale cu pretențiile de influență mondială?

Nu există răspunsuri la aceste întrebări și nimeni nu pare preocupat să le găsească. Se vede asta peste tot. De exemplu în intenția ministrului apărării de a le pune militarilor germani căști de deșert în cap și a-i trimite în Africa. Dar care sunt interesele Germaniei pe acest continent nimeni nu știe sau nu se obosește să explice. Poate doamna ministru von der Leyen ar trebui să recunoască intenția de a ameliora relațiile cu Franța prin trimiterea de militari în Africa. Măcar ar exista o dezbatere deschisă pe subiect. Dar poziționarea geografică a Germaniei face plauzibilă teoria că politica externă a Berlinului ar trebui să se concentreze pe propriul continent în scopul ajutorării statelor mici europene, mai ales acum în contextul amenințării rusești.

O asemenea atitudine nu ar avea nimic de-a face cu sporirea tensiunilor, ba dimpotrivă. Germania spune des că vrea să detensioneze relația cu Rusia, dar uită că adevărații părinți ai politicii de detensionare sunt Kennedy, Kissinger și Nixon. Toți au căutat dialogul cu Rusia, dar dintr-o poziție de forță. Germania o face dintr-una slabă.

Ce concluzie tragem? Una singură: Germania trebuie să țină deschise canalele de dialog cu Moscova, dar trebuie mereu să aibe în vedere dorința lui Putin de reorganizare a ordinii mondiale. În plus, Berlinul trebuie să contribuie odată pentru totdeauna în interiorul NATO așa cum a promis că o va face prin semnarea Tratatului Alianței. Și să se mai abțină cei care strigă despre pacea durabilă. Ea nu există. Avem, în schimb, perioade de pace, dar ele sunt rezultatul unei munci susținute și al propriei puteri.