
Politică
Ce se schimbă în Constituţie?
default.png

Introducerea regiunii în Constituţie e un amendament al PSD-ului şi vine după ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, spunea că în protocolul USL vor fi menţionate ca obiective politice prioritare revizuirea Constituţiei şi regionalizarea până la sfârşitul acestui an. Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat şi un amendament prin care va fi menţionată în legea fundamentală înscrierea stemei României pe tricolor. Potrivit amendamentului la articolul 12 alieantul 1 adoptat de către membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, "drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu". În forma actuală, Constituţia stabileşte că "drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu".
Cât priveşte definirea prin Constituţiei a României drept stat membru al Uniunii Europene, prevederea se va regăsi în noua lege fundamentală, fiind vorba de un alineat introdus la articolul 10. Numai că acest amendament a fost adoptat după o îndelungată negociere, pentru că la un prim vot propunerea fusese respinsă.
Comisia de revizuire a Constituţiei a mai adoptat un amendament propus de PNL prin care sunt completate în legea fundamentală criteriile pentru care este interzisă discriminarea, inclusiv culoare, orientare sexuală sau trăsătură genetică. Astfel, în text va fi scris: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală este interzisă". În forma actuală a Constituţiei, acest alineat prevede: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială".
E adevărat însă că nu toate propunerile au trecut de votul comisiei. Astfel, au fost respinse mai multe amendamente, între care instituirea prin legea fundamentală a unei zile naţionale de 10 Mai, schimbarea imnului naţional actual cu "Tricolorul" şi institutuirea expresiei "Nihil Sine Deo" drept deviza României. Membrii comisiei pentru revizuirea Constituţiei au respins toate amendamentele care ar fi introdus în legea fundamentală o zi naţională de 10 Mai, formulate de senatorul PNL Victor Ciorbea, dar şi de grupurile parlamentare al PNL.
De asemenea, a fost respinsă propunerea formulată de senatorii Ioan Ghişe, Paul Ichim, Dorin Dobra, Valeriu Boeriu şi Ion Luchian pentru ca ziua naţională a României să fie stabilită pentru 22 Decembrie. Aceeaşi iniţiatori au mai avut un amendament respins, respectiv ca imnul naţional al României să fie schimbat cu "Tricolorul". Totodată, membrii comisiei au respins propunerea deputatului Eugen Nicolicea şi a senatorului Ioan Toma ca deviza României să fie "Nihil Sine Deo".