Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Talibanii atacă palatul prezidenţial din Kabul

În această dimineaţă, talibanii au atacat palatul prezidenţial din Kabul. Insurgenţii islamişti au lansat de la începutul lui aprilie atacuri în forţă, în timp ce forţele afgane ar trebui să preia comanda pentru a asigura securitatea ţării. Pe de altă parte, de teama haosului ce ar putea urma după retragerea trupelor internaţionale, peste 100 de diplomaţi afgani au dezertat şi refuză să se întoarcă în acest teatru de conflict.

Mai multe explozii şi tiruri de arme automate s-au auzit astăzi în centrul capitalei Kabul, în zona unde se află sediul preşedinţiei şi Ministerul Apărării. “Astăzi, câţiva martiri au atacat palatul prezidenţial, Ministerul Apărării şi Hotelul Ariana (n.r. - unde se află cartierul general al CIA în Afganistan)”, a confirmat purtătorul de cuvânt al talibanilor, potrivit “Le Monde”. Talibanii au reuşit să pătrundă în perimetrul securizat deghizaţi în membrii ai coaliţiei internaţionale (ISAF). Nu se ştie încă exact dacă la începutul atacului preşedintele Hamid Karzai se afla în sediu, dar atacatorii au fost ucişi, a indicat şeful poliţiei din capitala afgană.

În mod tradiţional, islamiştii insurgenţi lansează în fiecare an aşa-numita ofensivă de primăvară. În acest an, pe măsură ce trebuie să se facă predarea asigurării securităţii dinspre forţele internaţionale către cele afgane, comunitatea internaţională spera că vor putea fi duse negocieri. Discuţiile au eşuat însă înainte de a începe, săptămâna trecută. Americanii au fost nevoiţi să anuleze convorbirile directe cu talibanii după ce administraţia de la Kabul a criticat deschiderea unui reprezentanţe talibane în Qatar şi a acuzat că aceasta serveşte ca bază ideologică insurgenţilor. Anul viitor, în Afganistan vor trebui organizate alegeri generale, însă atacurile devin tot mai numeroase. Pe 11 iunie, talibanii au atacat un alt simbol al puterii afgane şi au ucis printr-un atac sinucigaş 15 oameni în faţa Curţii Supreme din Kabul.

Un alt semn al situaţiei tot mai precare este că zeci de diplomaţi afgani au dezertat. 105 diplomaţi trebuia să se prezinte în această sâmbătă la Ministerul de Externe de la Kabul, după ce mandatele lor în diverse ţări se încheiaseră. Din cei 105, au ajuns doar cinci, notează “Der Spiegel”. Printre cei care refuză să revină în Afganistan se numără cinci diplomaţi trimişi la post în Berlin. Dezertorii încearcă acum să obţină drept de azil sau măcar o prelungire a şederii până după alegerile din Afganistan, programate pentru primăvara anului viitor. Miniştrii, parlamentarii, dar şi ofiţerii afgani de rang înalt încearcă de asemenea să îşi ducă famiile la adăpost în alte ţări.