Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


NATO se abţine să lanseze noi provocări la adresa Rusiei

rasmussen.jpg

Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen

Nici Georgia, nici Muntenegru nu vor obţine la summitul NATO din septembrie statutul de ţări candidate la aderare. Ucraina ar trebui, în schimb, deşi nu va face nici ea primul pas spre aderare, să primească garanţii de securitate. Mai exact, 12 milioane de euro prin care NATO va sprijini reforma Apărării din Ucraina. Deciziile au fost luate la reuniunea miniştrilor NATO desfăşurată ieri, la Bruxelles.

NATO va amâna orice decizie privind aderarea Georgiei şi a Muntenegrului, au explicat oficiali ai organizaţiei citaţi de Reuters.

 

 

Ca un fel de premiu de consolare, statele membre au căzut de acord să aprobe un pachet "substanţial" de măsuri de cooperare cu Georgia care să ajute ţara să se apropie de NATO, a indicat secretarul general Anders Fogh Rasmussen. În privinţa aderării Muntenegrului, s-au opus atât Statele Unite, cât şi Franţa şi Germania, care consideră că ţara are nevoie de mai multe reforme, în special pentru a consolida statul de drept, lupta contra corupţiei şi a crimei organizate.

 

Care este substratul acestor decizii, l-am întrebat pe analistul de politică externă Armand Goşu.

 

"Extinderea nu mai este în fruntea listei de priorităţi a NATO. După cele din 1997 şi 2002, extinderile au ţinut de anumite contexte, au fost făcute, fiecare, cu rezistenţă din partea unor state membre. La Bucureşti, în 2008, grupul statelor care se opun extinderii s-a dovedit majoritar, reuşind, practic, să înfrângă SUA, spre dezamăgirea noastră, a românilor, şi a vecinilor noştri ucraineni. De data aceasta, la summitul din Ţara Galilor, nu extinderea este pe primul loc pe agendă, ci noile strategii pe care NATO ar trebui să le pregătească pentru a face faţă noilor ameninţări care vin dinspre Rusia şi temele mari care se dezbat acolo s-ar putea să ne dezamăgească încă o dată. E vorba de deplasarea logisticii, a trupelor, a infrastructurii militare de pe linia fosta linie Germania de Vest - Italia spre Europa de est cu baze puternice în România şi Polonia, mai aproape deci de graniţele cu Rusia dată fiind situaţia din Ucraina."

 

Că summitul nu va pune accent pe extindere, ci pe noile strategii ale NATO faţă de Rusia, a confirmat şi secretarul general al NATO înainte de începerea reuniunii:

 

 

"Agresiunea Rusiei contra Ucrainei a dus la suspendarea cooperării noastre practice cu Rusia şi trebuie să spunem cu regret că Rusia nu îşi respectă angajamentele internaţionale. Aşa că astăzi ne vom revizui relaţiile cu Rusia şi vom decide ce facem în continuare. De vreme ce am observat Rusia utilizând o nouă metodă de război contra Ucrainei, vom discuta şi cum putem să ne îmbunătăţim înţelegerea ameninţărilor ambigue şi cum le combatem pe termen lung."

 

 

Deşi acelaşi Anders Fogh Rasmussen spunea că nicio ţară terţă nu poate avea un drept de veto asupra extinderii NATO, diplomaţi din cadrul Alianţei au explicat pentru Reuters că tensiunile din Ucraina au influenţat decizia. Au  existat chiar state membre care s-au opus acordării acestui statut Georgiei. Motivul? Georgia nu îşi mai controlează întregul teritoriu după conflictul din 2008 cu Rusia, când a pierdut Abhazia şi Osetia de Sud. Aşadar, în acest context, care mai este rolul unei alianţe militare precum NATO? Prin felul în care a jucat cărţile a dat dovadă de o atitudine înţeleaptă, răspunde Armand Goşu.

 

 

"Membrii Alianţei nu-şi pot asuma nişte angajamente pe care nu şi le pot îndeplini. E vorba de o atitudine înţeleaptă din partea unor capitale, pentru că transformi NATO într-o jucărie. Pentru că dacă o ţară NATO ar fi atacată şi mă refer la un atac clasic, cu trupe militare şi ceilalţi state membre nu i-ar sări în ajutor, ignorând articolul 5? În momentul acela, NATO devine o alianţă cu totul nerelevantă. În cazul particular al Georgiei şi Muntenegrului, avem două state aşezate geografic într-o poziţie exterioară centrului NATO. În cazul unui atac, membrii NATO ar avea probleme serioase. Cum îi vin ei în ajutor Georgiei, de pildă? Nelăsând Georgia să adere la NATO în acest moment, NATO dă dovadă de responsabilitate."

 

Garanţii pentru Ucraina

 

Georgia spera să obţină la acest summit lansarea negocierilor şi declanşarea Planului de acţiune în vederea aderării, prima etapă a acestui proces.

 

Pentru Ucraina, este o altă situaţie. Există nişte aşa-numite garanţii de securitate. Ce înseamnă ele exact?

 

"Deocamdată, din ce-am văzut din partea administraţiei Obama e că s-au distribuit fonduri ceva mai mari, în special către Kiev, mai puţin către Tbilisi. E vorba de bani, e vorba de subvenţii destinate societăţii civile, contracarării propagandei ruseşti în media din aceste ţări, sunt destinate consilidării instituţiilor din aceste ţări şi cu siguranţă s-au făcut şi pe linia serviciilor de informaţii şi apoi şi pe linia armatei diverşi paşi, nu ştim cât de importanţi", e de părere Armand Goşu.

 

Rusia are termen până vineri să demonstreze că vrea să calmeze situaţia în Ucraina, explicase la aceeaşi reuniune ministrul olandez de Externe.  

 

Cel mai probabil, după acea dată vor exista discuţii serioase despre sancţiuni economice. Însă Occidentul pare tot mai reticent când e vorba de sancţiuni.